Categories: Știrile zilei

Tragedia de la Ferma Dacilor, a dus la controale ISU în toată țara. Localuri închise chiar înainte de Noaptea de Revelion

În urma tragediei de la Ferma Dacilor, controalele la unitățile de cazare s-au intensificat, multe dintre ele fiind închise chiar înainte de Noaptea de Revelion.

ISU Suceava a închis cinci unități cu activități turistice și a aplicat 21 de sancțiuni

ISU Suceava a închis cinci unități cu activități turistice și a aplicat 21 de sancțiuni în valoare de peste 900.000 de lei în urma unor controale efectuate în această săptămână.

„Personalul Inspecției de Prevenire din cadrul instituției noastre a efectuat, în această săptămână, activități de control tematic inopinat, la unități de turism și alimentație publică care organizează evenimente cu prilejul Revelionului, ținând cont de faptul că acestea vor găzdui un număr mare de persoane. Astfel, pe timpul acțiunilor control, desfășurate până în această seară (30 decembrie), inclusiv, au fost aplicate 21 sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare totală de 926.000 lei”, a anunțat ISU Suceava.

„De asemenea, pentru încălcarea gravă a cerinţei de securitate la incendiu, prevăzută în HG 915/2015, s-a dispus măsura complementară de oprire a activității și de sigilare a spațiilor respective, pentru cinci obiective cu profilul de activitate turism, din județul Suceava”, au mai transmis cei de la ISU.

Principalele nereguli constatate de către inspectorii de specialitate

Principalele nereguli constatate de către inspectorii de specialitate au fost „punerea în funcțiune și continuarea funcționării fără obținerea autorizației de securitate la incendiu, pierderea valabilității autorizației de securitate la incendiu, neverificarea și exploatarea instalației electrice cu deficiențe și improvizații, lipsa dotării cu mijloace de primă intervenție în caz de incendiu, lipsa instalației de stingere a incendiilor, respectiv, a instalațiilor de detectare, semnalizare și avertizare a incendiului, depășirea numărului de niveluri supraterane față de valoarea de referință admisă pentru clădirile cu nivelul V (5) de stabilitate la incendiu/gradul de rezistență la foc”.

ISU Neamţ au închis două localuri din Borleşti şi Zăneşti

Pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Neamţ au închis două localuri din Borleşti şi Zăneşti care funcţionau fără autorizaţie de securitate la incendiu şi se pregăteau să organizeze petreceri de Revelion, transmite Agerpres.

„În urma activităţilor efectuate la doi operatori economici din comunele Borleşti şi Zăneşti au fost constatate mai multe nereguli. În consecinţă, pentru încălcarea prevederilor legale, a fost aplicată, pentru ambii agenţi economici, o sancţiune contravenţională cu amendă în cuantum de 30.000 lei şi sancţiunea complementară de oprire a funcţionării şi de sigilare a spaţiilor respective, până la obţinerea autorizaţiei de securitate la incendiu”, a declarat, sâmbătă, purtătorul de cuvânt al ISU Neamţ, locotenentul Irina Popa.

Potrivit ISU Neamţ, oprirea funcţionării sau utilizării construcţiilor se face doar pentru construcţiile din categoriile comerţ, cultură sau turism care se regăsesc în situaţiile prevăzute de articolele 2 şi 3 din HGR 915/2015.

Inexistenţa autorizaţiei de securitate la incendiu nu conduce în mod automat la oprirea funcţionării, acest lucru făcându-se doar atunci când se încalcă grav cerinţa de securitate la incendiu în condiţiile criteriilor stabilite de lege, arată sursa citată.

Recent Posts

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

2 minute ago

HOROSCOP. ZODIILE care vor păși cu dreptul în 2025 şi vor fi protejate de astre

În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…

32 de minute ago

STUDIU. Utilizarea reţelelor sociale, rol important în reducerea simptomelor depresiei

Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar…

o oră ago

Medic ortoped: TOP 5 ponturi pentru tratarea durerilor articulare în sezonul rece

Potrivit studiilor, condiţiile meteorologice influențează în mod direct sănătatea oaselor și a mușchilor, însă nu…

2 ore ago

Avertisment: obiceiul nociv care poate duce la cancer de colon

O vizită de trei minute la toaletă cu telefonul mobil se poate transforma cu ușurință…

2 ore ago

ANM, în alertă! Lapoviță și ninsori, vremea se va răci brusc

România traversează o perioadă de tranziție meteorologică, cu temperaturi în creștere până la mijlocul săptămânii,…

3 ore ago

Citeste si: