Din cuprinsul articolului
Guvernul României a aprobat continuarea Programului național de susținere a natalității, care oferă sprijin financiar pentru cuplurile și femeile singure care se confruntă cu probleme de fertilitate și își doresc să devină părinți. Începând din acest an, 10.000 de beneficiari vor putea accesa fonduri pentru realizarea procedurilor de fertilizare in vitro (FIV), prin intermediul Ministerului Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale (MMFTSS).
„Este o veste mult așteptată de familiile din România care au probleme de infertilitate. Fondurile alocate sunt identice cu cele de anul trecut, ceea ce înseamnă că putem sprijini în continuare 10.000 de proceduri FIV. Prin acest program, oferim o șansă reală celor care își doresc să devină părinți, dar nu pot avea copii pe cale naturală”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii.
Cine poate beneficia de program
Programul este destinat cuplurilor sau femeilor singure, cu vârste cuprinse între 20 și 45 de ani, care au fost diagnosticate cu infertilitate de către un medic specialist. Sprijinul financiar constă în două vouchere cu o valoare totală de 15.000 de lei:
- 5.000 de lei pentru achiziționarea medicamentelor necesare procedurii;
- 10.000 de lei pentru acoperirea costurilor procedurilor medicale.
Pentru anul 2025, bugetul alocat este de 150 de milioane de lei, ceea ce va permite continuarea intervențiilor pentru până la 10.000 de cazuri eligibile.
România se confruntă cu o scădere alarmantă a natalității și cu un proces accentuat de îmbătrânire a populației. Potrivit datelor statistice, infertilitatea afectează între 10% și 15% dintre cuplurile aflate la vârsta reproductivă, iar accesul la tratamente de fertilitate rămâne adesea limitat din cauza costurilor ridicate.
Prin acest program, autoritățile își propun nu doar să sprijine visul de a deveni părinți al multor români, ci și să răspundă unei probleme demografice acute, cu efecte directe asupra dezvoltării socio-economice a țării.
Tichete sociale pentru mame în situații vulnerabile: Guvernul discută azi noi modificări
Guvernul are pe masa de lucru, în ședința de miercuri, 24 aprilie, o serie de modificări importante privind acordarea tichetelor sociale pentru mame. Aceste tichete, în valoare de 2.000 de lei, sunt destinate sprijinirii mamelor aflate în situații vulnerabile și pot fi utilizate pentru achiziționarea de produse esențiale necesare îngrijirii nou-născutului.
Măsura face parte din Programul Incluziune și Demnitate Socială 2021–2027, fiind coordonată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Conform Ordonanței de Urgență nr. 34/2024, acest sprijin financiar, acordat într-o tranșă unică, vizează fiecare copil născut după data de 12 aprilie 2024.
Cine poate beneficia de tichetele sociale
Ajutorul se adresează mamelor din categorii vulnerabile, respectiv:
- Mamele care beneficiază de venitul minim de incluziune;
- Mamele cu dizabilități;
- Mamele aflate temporar în situații critice (calamități, violență domestică, alte forme de vulnerabilitate confirmate prin anchetă socială);
- Mamele fără acte de identitate;
- Mamele minore;
- Cetățenele străine sau apatrizii proveniți din zone de conflict.
În situațiile în care nou-născutul este lipsit de ocrotirea mamei, sprijinul financiar poate fi acordat reprezentantului legal. Pentru nașteri multiple – gemeni, tripleți etc. – sprijinul va fi oferit pentru fiecare copil în parte.