Categories: Expertul zilei

Contactul intim în timpul sarcinii și factorii care diminuează dorința în pat

Contactul intim este o parte firească a vieții oricărui cuplu, chiar și în a celor care tocmai au primit vestea că vor deveni părinți. Pentru a afla dacă există însă și contraindicații, am stat de vorbă cu dr. Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu specializare în infertilitate.

Atunci când sarcina apare, mai ales după mulți ani de încercări, multe dintre femei refuză să mai întreține raporturi intime cu partenerii de viață de teamă ca raportul sexual să nu afecteze în vreun fel prețiosul făt. Dar, atât timp cât sarcina este una normală, contactul sexual nu este contraindicat, penetrarea și mișcările actului sexual neafectând existența fătului. Acesta este protejat foarte bine de lichidul amniotic, cât și de mușchii abdominali și ai uterului, ne-a explicat dr. Vythoulkas.

Factori care pot diminua dorința de sex a gravidelor:

Medicul spune și că este posibil, ca în primul trimestru de sarcină, modificările hormonale, eventualele grețuri ori oboseala să reducă dorința sexuală la gravide. La fel cum, creșterea vascularizației în zona genitală și a sânilor, caracteristice trimestrului al doilea, să intensifice această dorință.

Nu în ultimul rând, pentru unele gravide, kilogramele acumulate în timpul sarcinii, durerile de spate sau alte simptome ar putea să domolească dorința de a face sex. Nu sunt doar capricii de femeie însărcinată, sunt lucruri firești pe care viitoarea mămică trebuie să le discute cu partenerul de viață. Iar dacă există temeri din punct de vedere medical, sfătuiesc gravidele să le discute cu medicul ce le urmărește sarcina pentru a le înlătura, ne-a spus dr. Vythoulkas.

Multe dintre gravide au primul orgasm în timpul sarcinii, tocmai datorită modificărilor prin care trece corpul lor. Orgasmul poate provoca unele contracții uterine. Da, acestea nu sunt identice cu cele din travaliu, fiind puțin probabil să crească riscul de travaliu sau naștere prematură.

Când medicul recomandă evitarea sexului în sarcină: 

  • risc crescut de naștere prematură din diferite cauze
  • hemoragii vaginale, scurgeri și crampe din cauze necunoscute
  • scurgeri ale lichidului amniotic
  • orificiu cervical incomplet închis
  • placentă e prea coborâtă în uter
  • sarcină multiplă

Sarcina nu este un scut împotriva bolilor cu transmitere sexuală

Dacă partenerul nu este unul stabil, folosirea prezervativului în timpul actului sexual se impune pentru a preveni infectarea cu HIV. Dar și cu herpes, condiloame genitale, Chlamydia ce pot afecta dezvoltarea sarcinii, a punctat medicul.

Indiferent dacă nașterea a fost pe cale naturală sau prin cezariană, corpul are nevoie de o perioadă de refacere. În funcție de starea femeii, aceasta poate dura între 4 și 6 săptămâni înainte de a avea noi raporturi sexuale. E indicată reluarea treptată a acestora. Medicul spune că nu trebuie uitat faptul că unele mame au o dorință sexuală mai mică din cauza oboselii cauzate de bebeluș. Sau din pricina inflamării sânilor (în cazul celor care alăptează), modificărilor hormonale, problemelor emoționale.

Recent Posts

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

22 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

31 de minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

51 de minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

o oră ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

2 ore ago

Citeste si: