Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie anunţă finalizarea primului demers de cercetare realizat în România ce are drept obiect de studiu efectele consumului moderat de bere asupra sănătății organismului uman. Studiul evidenţiază faptul că berea ar putea favoriza procesele de memorare și stimula atenția.
Proiectul, finanțat de către Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie prin intermediul programului de burse, a fost derulat in perioada noiembrie 2012 – mai 2013 de către Monica Diana Bercea, doctorand în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași. Apelând la o tehnologie de ultimă generație – neuroimagistica: RMN funcţional și EEG neuroheadset – , studiul este primul de acest fel ce a vizat efectele consumului moderat de bere.
“Ne bucură faptul că putem anunța astăzi rezultatele primului studiu finanțat de către Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție. Cu atât mai mult cu cât reușim să marcăm chiar o premieră pentru România: lansarea primului studiu derulat la noi în țară ce vizează efectele consumului moderat de bere asupra organismului uman. Iată că după ce multă vreme am avut ca referință doar studii efectuate de echipe de cercetători din Spania, Statele Unite ale Americii sau Germania, de acum și cercetătorii români au un cuvânt de spus pe această temă”, a declarat dr. Corina – Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Memorare
Studiul indică faptul că un consum moderat de bere ar putea favoriza procesele de memorare prin încorporarea datelor recente în memoria pe termen lung. Prezentul studiu pune sub semnul întrebării concluziile prezentate anterior în literatura de specialitate care afirmau că un consum de băuturi alcoolice blochează memorarea informaţiilor prezentate imediat înaintea consumului sau imediat după. Totodată, studiul evidențiază faptul că un consum moderat de bere în randul persoanelor active ar putea amplifica impactul amintirilor autobiografice plăcute asupra creierului. Astfel, luând în considerare faptul că procesul de memorare presupune compararea informațiilor noi cu ceea ce este deja cunoscut, studiul indică faptul că un consum moderat și responsabil de bere ar putea favoriza acest proces.
Atenție
Mai mult, cercetarea indică faptul că un consum moderat de bere ar putea permite o creștere a utilizării dinamice a tuturor resurselor de atenţie ale sistemului nervos central. Astfel, participanții la studiu care au consumat o cantitate moderată de bere au prezentat o alocare de 2 ori mai puternică a resurselor ce ţin de atenţie, față de grupul de control.
„Este foarte important de subliniat faptul că rezultatele studiului trebuie plasate într-o perspectivă mai largă, a implicațiilor mai profunde. Astfel, de-a lungul timpului, cercetări importante derulate la nivel internațional au făcut legătura între consumul moderat de bere și diminuarea declinului cognitiv asociat înaintării în vârstă. Dacă avem în vedere faptul că studiul nostru sugerează posibile efecte ale consumului moderat de bere în ceea ce privește memoria și nivelul de atenție, indicatori de evaluare a sănătății cerebrale, putem spune că rezultatele prezentate astăzi subliniază și rolul pe care consumului moderat de bere l-ar putea avea în diminuarea declinului cognitiv”, a adăugat dr. Corina – Aurelia Zugravu, Preşedintele Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
„Cred că am reușit să atingem două aspecte importante prin intermediul prezentului studiu. Pe de o parte, prin intermediul unuia dintre criteriile care au stat la baza selecției grupului de studiu – consumator moderat constant de bere -, am identificat practic efectul cumulat în timp al consumului moderat de bere, pentru că deși testul a fost făcut la un anumit moment în timp, istoricul personal al fiecărui subiect nu poate fi neglijat. Pe de altă parte, cred că am reușit să aducem elemente importante care pot completa cu succes concluziile altor cercetări făcute pe teme asemănătoare”, a punctat dr. Alin Popescu, Secretar General al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie.
Eşantionul folosit în cadrul studiului a fost format din 29 bărbaţi, consumatori de bere, cu vârste cuprinse între 18 şi 64 de ani, cu un consum săptămânal moderat cuprins între 4 şi 14 pahare de bere, în limitele consumului moderat de alcool pentru bărbați, indicat de Organizația Mondială a Sănătății (OMS). Testele au fost realizate cu ajutorul neuroimagisticii de ultimă generaţie care implică analiza semnalelor obţinute prin scanarea creierului uman, utilizând fluxul de sânge (analizat cu un RMN funcţional), profilarea comportamentală (realizată cu ajutorul unui test de neuroassessment) şi activitatea electrică de la nivelul scalpului (cu ajutorul unui neuroheadset EEG).
Desfăşurarea studiului a fost supervizată de către Comitetul de Evaluare şi Comitetul Ştiinţific al Centrului de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, din care fac parte atât membrii fondatori, cât şi profesionişti cu diferite specializări medicale şi nume sonore în lumea medicală, precum Academician Constantin Bălăceanu-Stolnici, Prof. Univ. Dr. Ion Bruckner sau Prof. univ. Dr. Sebastian Dumitrache.
Membrii Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție atrag atenția că un consum moderat de bere trebuie completat de un stil de viață sănătos și o alimentație corespunzătoare. Este considerat consum moderat de bere o cantitate de 660 ml/zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei cu o concentraţie de alcool de 5%.