Din cuprinsul articolului
Consumul de alimente ultraprocesate și efectul acestora asupra creierului a fost tema de studiu a cercetătorii brazilieni. Acestia au condus un studiu pe 10.000 de participanți și au descoperit că limitarea acestor alimente ar putea ajuta la promovarea unui creier mai sănătos, pe măsură ce îmbătrânim.
Consumul de alimente ultraprocesate a fost legat de declinul cognitiv
Acest studiu realizat pentru a observa efectul consumului de alimente ultraprocesate nu este primul, cercetătorii au ajuns la concluzia că alimentele ultraprocesate afectează grav sănătatea și în alte cercetări. Cel mai recent studiu, prezentat la Conferința Internațională a Asociației Alzheimer din 2022, din San Diego, a constatat că, dacă mai mult de 20% din caloriile zilnice ale oamenilor provin din alimente ultraprocesate, e mai probabil ca aceștia să sufere de declin cognitiv.
Cercetătorii în geriatrie au evaluat 10.000 de bărbați și femei din Brazilia, timp de până la 10 ani. După ce participanții la studiu au trecut prin teste cognitive, cercetătorii au concluzionat că atât bărbații, cât și femeile care au consumat cele mai mari cantități de alimente procesate au avut o rată cu 28% mai rapidă a declinului cognitiv global și o rată cu 25% mai rapidă a declinului funcției executive.
Potrivit CNN, dr. Claudia Suemoto, unul dintre autorii studiului, a remarcat că în Brazilia, alimentele ultraprocesate reprezintă 25% până la 30% din caloriile din dietă.
„Avem McDonald’s, Burger King și mâncăm multă ciocolată și pâine albă”, a spus dr. Suemoto. Caloriile din alimentele ultraprocesate formează următoarele procente ale dietelor din aceste țări occidentale:
- Statele Unite: 58%
- Marea Britanie: 56,8%
- Canada: 48%
Asta poate însemna că oamenii din aceste țări pot fi expuși unui risc mai mare de declin cognitiv odată cu vârsta.”
Ce sunt alimentele ultraprocesate
În comparație cu alimentele procesate (alimente care au adăugat zahăr, sare, ulei sau alte ingrediente minime pentru procesare, cum ar fi conservele de ton sau legume), alimentele ultraprocesate sunt create din extracția unor substanțe. Potrivit Harvard Health, aceste extracții provin din grăsimi, amidon, zaharuri adăugate și grăsimi hidrogenate. Aceste alimente conțin adesea și coloranți și arome artificiale, stabilizatori sau alți aditivi pentru a le conserva, scrie The Hralthy.
De obicei, alimentele ultraprocesate sunt produsele gata ambalate de la raft, cum ar fi prăjiturile și gustările sărate. Mâncărurile congelate, băuturile răcoritoare, hot-dog-urile și mezelurile conțin, de asemenea, o listă lungă de ingrediente chimice. Produsele tip fast-food sunte considerate ultraprocesate, având în vedere modul în care sunt făcute, cu aditivi și ingrediente mai puțin sănătoase.
De ce alimentele ultraprocesate afectează sănătatea creierului
Acest studiu nu este primul care face legătura între alimentele ultraprocesate și declinul cognitiv.
Un studiu publicat în Journals of Gerontology la începutul acestui an a concluzionat că un consum de uleiuri și produse ultraprocesate a fost asociat cu declinul cognitiv la adulții în vârstă, cu diabet de tip 2. Un alt studiu publicat în Nutrition a constatat că alimentele ultraprocesate pot afecta negativ microbiota intestinală, ceea ce poate încuraja dezvoltarea bolilor neurodegenerative. În plus, studiul observă că dietele bogate în grăsimi și carbohidrați simpli sunt asociate cu neuroinflamația și funcția cognitivă redusă.
Din păcate, creierul nu este singurul organ al corpului afectat de alimentele ultraprocesate. Studiile arată cum aportul caloric ridicat al alimentelor ultraprocesate duce la scăderea aderenței/forței musculare și la creșterea riscului de boli cardiovasculare și coronariene, boli cerebrovasculare, diabet de tip 2 și risc de mortalitate de orice cauză.
În concluzie, asigurați-vă că alimentele ultraprocesate nu ocupă mai mult de 20% din aportul caloric din dieta zilnică!