Sari la conținut

Consultații gratuite la psihologi, fizioterapeuți și logopezi. Află cum poți să beneficiezi de aceste servicii

Terapie
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Diferenta dintre psihiatru si psiholog

Cum poți să beneficiezi de consultații gratuite. Persoanele asigurate prin CNAS vor benefica de consultații gratuite la psihologi, fizioterapeuți și logopezi din acest an.

Conform unui ghid recent emis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS),  serviciile de terapie includ evaluări psihologice, consiliere, psihoterapie și psihopedagogie specială, logoped, fizioterapeuți și drenaj limfatic manual.

Consultații gratuite la psihologi, fizioterapeuți și logopezi

Potrivit CNAS, asigurații pot beneficia de servicii furnizate de psiholog, printre care se numără serviciul de evaluare  psihologică clinică şi psihodiagnostic, consiliere psihologică şi de psihopedagogie specială, psihoterapie.

Şedinţa are o durată de minim 50 de minute. Frecvența și numărul ședințelor se stabilesc de către medic, de comun acord cu psihologul.

Pacienții pot beneficia și de terapiile psihiatrice, serviciile furnizate de psiholog, precum și serviciile furnizate de logoped, sfatul genetic pot fi acordate și la distanță, prin orice mijloc electronic de comunicare.

În același mod, persoanele asigurate pot apela la serviciile furnizate de fizioterapeut, adică: kinetoterapie individuală sau de grup, kinetoterapie pe aparate speciale, precum dispozitive mecanice, dispozitive electromecanice, dispozitive robotizate, drenajul limfatic manual al limfedemului.

Şedinţa de kinetoterapie are o durată de minim 45 de minute.

Drenajul limfatic manual al limfedemului are o durată de minim 50 de minute și se efectuează numai de către fizioterapeuții cu pregătire profesională pentru acordarea acestui serviciu.

Cum beneficiezi de consultații gratuite

Medicul de familie va putea recomanda aceste servicii, iar pacienții vor fi îndrumați către specialiști pentru tratamente suplimentare.

Asigurații au nevoie de rimitere de la medicul de familie. După o evaluare inițială, medicul poate recomanda consultații suplimentare la specialitate și poate trimite trimiteri pentru servicii necesare.

Noile măsuri adoptate de CNAS urmăresc oferirea de suport mai complex pentru pacienți, potrivit stiripesurse.ro.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel