Sari la conținut

Constipație și dureri de spate în zona lombară: ce cauze pot avea

dureri de spate
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Durerile de spate, simptome alarmante

Constipația și durerea de spate în zona lombară pot fi simptome ale unei singure afecțiuni sau simptome fără legătură care se întâmplă să apară în același timp.

Ambele simptome sunt foarte frecvente și rareori indică o urgență medicală dacă apar de la sine, cu excepția cazului în care sunt severe sau durează o perioadă lungă de timp. Cu toate acestea, dacă apar brusc împreună, este posibil să fie necesară vizita la medic.

Ce afecțiuni pot provoca dureri lombare și constipație

Următoarele sunt exemple de afecțiuni care pot provoca atât constipație, cât și dureri de spate în același timp:

  • Obstrucție intestinală: Obstrucția intestinală poate apărea din cauza unei acumularii de scaun dur în intestin sau din cauza a ceva care apasă sau constrânge intestinul și împiedică deplasarea scaunului;
  • Endometrioză: la persoanele cu endometrioză, țesutul care, în mod normal, acoperă uterul începe să crească în alte locuri ale corpului și să provoace dureri sau obstrucții. Aceste locuri includ adesea trompele uterine, ovarele, intestinul și vezica urinară;
  • Fibromialgia: persoanele cu fibromialgie prezintă, de obicei, o sensibilitate crescută la durere, dureri în tot corpul, probleme de somn, oboseală și simptome gastro-intestinale;
  • Boși inflamatorii intestinale (IBD): IBD includ colita ulcerativă și boala Crohn. Aceste afecțiuni pot provoca inflamații intestinale care duc la diaree și constipație;
  • Sindromul intestinului iritabil (IBS): simptomele IBS includ adesea, fie constipație, diaree, fie ambele, precum și balonare abdominală și crampe;
  • Tulburări hepatice: tulburările hepatice, cum ar fi cancerul, ciroza și hepatita, pot provoca simptome care includ greață, constipație, dureri abdominale și umflături și mâncărime. Deși, se întâmplă rar, inflamația ficatului poate apăsa, de asemenea, pe nervii spatelui, provocând la dureri;
  • Cancerul pancreatic: cancerul pancreatic nu cauzează, de obicei simptome, în stadiile incipiente. Cu toate acestea, pe măsură ce progresează, pot apărea o serie de simptome, cum ar fi mâncărimi ale pielii, dureri de spate, dureri abdominale și probleme digestive;
  • Peritonită: Peritonita apare atunci când inflamația, infecția sau ambele se dezvoltă în mucoasa cavității abdominale. Poate provoca simptome precum constipație, senzații de plenitudine abdominală, oboseală și dureri corporale;
  • Infecții ale tractului urinar (ITU): O ITU este o infecție a unei părți a tractului urinar, care include rinichii, vezica urinară și ureterele. În plus față de problemele digestive, ITU – în special infecții sau calculi renali – pot provoca dureri de spate.

Femeile pot prezenta ambele simptome în același timp în timpul sarcinii, atunci când nivelurile crescute de hormoni pot duce la constipație, iar uterul în creștere poate exercita o presiune suplimentară asupra zonei lombare.

Îmbătrânirea poate provoca, de asemenea, o incidență crescută a durerii lombare și a constipației. Pe măsură ce o persoană îmbătrânește, discurile spinale pot începe să se micșoreze, reducându-se abilitatea de atenuare a șocurilor și contribuind astfel la apariația durerilor de spate.

Îmbătrânirea poate duce, de asemenea, la modificări ale nivelului de activitate al unei persoane și la viteza mișcărilor intestinale. Aceste modificări pot contribui la apariția constipației.

Cauzele constipației

Cauzele constipației pot varia. Câteva exemple includ:

  • ocluzie intestinală,
  • deshidratare,
  • modificări ale dietei, cum ar fi consumul unei cantități reduse de fibre,
  • hipotiroidism sau o tiroidă cu funcționare scăzută,
  • boli inflamatorii intestinale cum ar fi colita ulcerativă sau boala Crohn,
  • boala colonului iritabil,
  • lipsa activității fizice,
  • tulburări ale planseului pelvin,
  • administrarea medicamentelor care au constipația ca efect secundar.

O persoană cu antecedente de leziuni ale măduvei spinării, leziuni traumatice ale creierului sau intervenții chirurgicale pe colon poate fi, de asemenea, mai predispusă la apariția constipației decât alte persoane.

Cauze frecvente ale durerii lombare

Aproximativ 80% dintre adulți suferă de dureri de spate la un moment dat în viață, potrivit Institutului Național pentru Tulburări Neurologice și Accident Vascular Cerebral din SUA.

Durerea de spate este, de obicei, o problemă acută care poate apărea din cauza utilizării excesive sau a unei leziuni. Cu toate acestea, unele persoane pot prezenta dureri cronice de spate care durează 12 săptămâni sau mai mult.

Unele dintre cele mai frecvente cauze ale durerii lombare includ:

  • Discul herniat: un disc herniat apare atunci când unul dintre discurile care asigură amortizarea între oasele din coloana vertebrală începe să bombeze spre exterior. Acest disc apasă apoi pe nervii spinali, ceea ce poate provoca dureri de spate și disconfort;
  • Osteoporoza: osteoporoza determină scăderea densității osoase, ceea ce expune o persoană la un risc mai mare de fracturi ale coloanei vertebrale;
  • Scolioza și alte probleme scheletice: Scolioza și lordoza, o curbură a coloanei vertebrale specifice zonei lombare pot provoca dureri de spate;
  • Stenoza coloanei vertebrale: Stenoza coloanei vertebrale apare atunci când oasele coloanei vertebrale încep să se îngusteze, de obicei din cauza truamatismelor sau îmbătrânirii. Îngustarea exercită o presiune suplimentară asupra nervilor spinali, ceea ce poate provoca dureri;
  • Entorsă: entorsa apare atunci când o persoană face o mișcare greșită întinzând ligamentele spatelui;
  • Luxație: luxația apare atunci când o persoană rupe un tendon sau un mușchi al spatelui. O cauză frecventă este ridicarea obiectelor excesiv de grele;
  • Tumorile coloanei vertebrale: tumorile coloanei vertebrale sunt o cauză rară a durerii lombare, dar pot apăsa pe nervii spinali, ducând la durere și disconfort;
  • Radiculopatia: radiculopatia lombară apare atunci când un nerv este comprimat, iritat sau inflamat. Cele mai frecvente simptome ale radiculopatiei sunt durerea, furnicăturile și amorțeala pe una sau ambele părți ale corpului. Sciatica reprezintă compresia nervului sciatic care se deplasează pe fese până la picior și este o formă de radiculopatie.

Când să mergi la medic

Este recomandart ca orice persoană care prezintă dureri lombare și constipație concomitent să meargă la un consult medical. În plus, oricine suferă frecvent de constipație sau cazuri inexplicabile de dureri de spate ar trebui, de asemenea, să discute cu un medic.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel