Constantin Dulcan ne dezvăluie secretul unei vieți fără boli, plecând de la originea bolii și cum le putem preveni.
„Plecăm de la basme, pe care toată lumea le-a considerat a fi basme, dar iată că trăim zilele în care pare să fie o realitate. Aici sunt două lucruri: putem să încetinim ritmul îmbătrânirii sau chiar să obţinem o inversare a bătrâneţii spre tinereţe.
Ultima versiune, adică inversarea, deocamdată s-a reuşit la animale, de pildă pe şoricei transgenici s-a reuşit acest lucru, dar şi vindecări de diabet şi chiar o reîntinerire.
Un alt lucru interesant: s-a transfuzat la un şoarece în vârstă sânge de la unul tânăr şi din nou s-a obţinut o inversare a fenomenului de la bătrâneţe spre tinereţe.
Există în Statele Unite ale Americii un institut al nemuririi. Acolo, cercetătorii sunt oameni cu diplome de la instituţii serioare, de mare prestigiu ştiinţific, şi ei tot speră ca în următorii 30-50 de ani să obţină acest fenomen. Deocamdată se fac studii, se fac cercetări.
Rezultă şi nişte lucruri foarte utile. De pildă, prin procedee de tip nanotehnologic, adică de dimensiuni extrem de mici, se curăţă vasele de sânge, să reuşim prin celulele stem să creem organe şi să schimbăm organele care sunt îmbătrânite: ficatul, inima. Sunt lucruri care nu mi se pare imposibile, ci dimpotrivă. Cred că este un mare beneficiu pentru omenire.
Observaţi cât de dificil este să faci un transplant de ficat, până găseşti, să fie compatibilitate. Tot ce putem să spunem este că trăim într-o epocă sub raport ştiinţific extrem de promiţătoare şi de mare optimism pentru omenire”, a dezvăluit profesorul Constantin Dulcan în cadrul unui interviu pentru Antena3.
Profesorul Constantin Dulcan a vorbit şi despre originea unor boli grave precum cancerul sau bolile cardiace şi ponderea acestora din punct de vedere ereditar.
„Procentele sunt diferite pentru cât moştenim ereditar şi cât este dependent de viaţa pe care o ducem. Procentul ereditar este între 5 şi 10%. Să spunem că unul care a avut ereditar, antecedente, un cancer, ar putea să facă din acest motiv, dar restul de 90% intră în stilul de viaţă, în condiţiile de viaţă şi pe care le putem evita.
Pentru că, dacă o boală nu este ereditară, înseamnă că putem învăţa acele condiţii de viaţă care pot precipita un cancer sau o insuficienţă cardiacă. Şi le putem evita. Oricum, din punctul acesta de vedere, eu cred că suntem pe un drum foarte bun şi iată că ştiinţa medicală a făcut mari progrese.
Când eram student în secolul celălalt, se spunea că tehnologia merge foarte departe şi biologia, în speţă medicina, a rămas pe loc. Iată că, pe măsură ce tehnologia a evoluat, şi medicina a beneficiat enorm de mult şi ce se poate face acum este departe de ce puteam să avem noi în medicină acum 50 de ani”, a explicat profesorul Dulcan.
Profesorul Constantin Dulcan, despre cele 52 de gene ale longevităţii
„La Wisconsin Madison (Universitatea Wisconsin-Madison), un anume cercetător Chang, cu un colectiv evident, descrie 52 de gene pe care le numeşte genele tinereţii sau ale longevităţii.
Şi spune foarte frumos: sunt condiţii care favorizează aceste gene, deci permite, cu alte cuvinte, funcţionalitatea lor cu finalitate a creşterii ratei de viaţă şi inves, condiţii care inhibă aceste gene şi asta înseamnă scurtarea vieţii.
Hai să luăm câteva. Deja vorbim, în multe alte domenii, nu neapărat că dorim să întinerim, dar pur şi simplu pentru a întreţine viaţa şi care este sensul vieţii. Atât cât trăim să fim sănătoşi. O serie întreagă de condiţii de mediu, evident că sunt cele care ne invalidează.
În primul rând la hrană. Se face multă discuţie în jurul zarzavaturilor, fructelor, legumelor, a modului de a gândi, o gândire pozitivă, adică a nu gândi rău. Iată ce citeam deunăzi: dacă omul şi-ar propune să fie în beneficiul celuilalt şi nu ar comite răul, omul nu s-ar mai îmbolnăvi. Sursa care o spune vine din altă dimensiune ceea ce îi conferă multă credibilitate.
Modul de a gândi este extrem de important. Ştim, din jurul anului 2000, că gândirea noastră înseamnă idei, emoţii, sentimente, acţiune. Ei bine, prin studii de laborator, s-a observat că anumite cuvinte, ante-gânduri, ante-idei sau acţiuni ori emoţii au un efect pozitiv asupra stării noastre de sănătate şi anume: favorizează aceste gene ale longevităţii sau tinereţii şi invers. Alte cuvinte, gânduri, idei au efect nociv asupra organismului. De ce? Pentru că, pe de o parte, în momentul când gândim noi emitem o energie care are coloratura gândurilor noastre: pozitivă sau negativă, dar are şi o chimie care corespunde structurii noastre biochimice şi care, în clipa în care vorbim despre o gândire pozitivă, este cea care ne favorizează genele şi ale sănătăţii, şi ale tinereţii, şi ale longevităţii.
Deocamdată nu ştim dacă întinerim neapărat, dar ştim că lucrul ăsta favorizează starea noastră de sănătate şi toţi dorim asta. Iubirea şi iertarea sunt cele două imperative pe care ni le-a lăsat Iisus, de aceea eu spun că principiile învăţăturii Lui Iisus sunt superpozabile pe ştiinţa timpului nostru.
Cele două principii: iubirea şi iertarea. Câmpul energetic al iubirii este cel care conectează, aduce pace, aduce linişte. Dar de ce iertarea? Pentru că iertarea înseamnă o emitere sub raport biochimic, o stare de stres înseamnă o emitere de cortizol în exces, iar cortizolul în exces blochează neurogeneza, deci refacerea neuronilog şi a la long ne putem trezi cu Alzheimer, cu o boală neurodegenerativă, adrenalina face vasoconstricţie la nivelul vaselor de la cord, de la creier şi ne putem trezi cu hipertensiune, cu tulburări de puls, în final cu accente vasculare cerebrale.
Deci, iată o chimie care este nefavorabilă. Şi invers, sentimentele pozitive, emoţiile pozitive, gândurile pozitive, care înseamnă iubire, iertare, empatie, generozitate, înseamnă sentimentul că omul de lângă mine are aceeaşi resursă ca şi mine. Atitudinea mea faţă de semenii mei ar trebui să fie aceasta, de înţelegere, de compasiune în situaţia în care se află într-o suferinţă şi ar trebui să sar în ajutorul lui”, a explicat profesorul Constantin Dulcan.