Constantin Dulcan: a fost o prostire a publicului în perioada pandemiei. În cadrul emisiunii Tainele Minții, marele profesor Constantin Dulcan a răspuns unei întrebări controversate în zilele noastre: „V-ați vaccinat?” Răspunsul marelui profesor este pe măsura întrebării: „Da, dar întâmplător, pentru că nu am fost convins că îmi face bine. Nu am avut nici o reacție, deci nu pot să spun dacă este bine sau este rău”.
Marele profesor consideră că publicul a fost păcălit pe întreaga durată a pandemiei, iar companiile farmaceutice care au lansat vaccinurile împotriva virusului SARS-CoV-2, ar fi trebuit să prezinte clar și pe înțelesul publicului argumentele pentru care trebuie să își facă vaccinul, dar și ce garanții vor avea după efectuarea acestuia.
„Am fost întrebat de toată lumea, ești om de știință, ești profesor, să fac sau să nu fac vaccinul? Și am spus: nu pot să dau nici un sfat! Procedați cum vă dictează inima! Păi de ce ești profesor? Dar dumneata știi ce se întâmplă în casa vecinului? Eu știu ce s-a întâmplat în laboratorul din care vine virusul, dacă vine din laborator?!
Dar știu următorul lucru: a fost atâta derută, atâtea falsuri! Dacă jumătate din lumea științifică spune făceți-l, iar cealaltă jumătate nu, ce să facă un om care nu are nici o informație despre domeniul acesta?
Această prostire a publicului mi s-a părut că este catastrofală!
Nu există nici o autoritate în lumea această care să spun clar: da, acestea sunt motivele pentru care trebuie să faci vaccinul!
TOT CE AM FĂCUT EU ÎN VIAȚA ACEASTA AM GÂNDIT! Ei bine, mie mi se pare că acest lucru nu a fost gândit sau a fost gândit prost! Trebuie o atitudine clară, explicată știintific, nu de tip popular! De tip popular și eu pot să spun orice, dar nu înseamnă că zic și adevărul! Vreau ca cei care au făcut vaccinul să spună clar: acestea sunt condițiile, acestea sunt garanțiile mele”
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…