Din cuprinsul articolului
În emisiunea Denisei Rifai difuzată pe Kanal D, unul dintre cei mai îndrăgiți cântăreți din România, Connect-R a vorbit despre o problemă gravă care i-a pus sănătatea în pericol: dependența de droguri. Mai exact, acesta ajunsese să își injecteze cocaină zilnic.
„M-am drogat foarte mult timp. Eram total împotrivă. Am dat la un moment dat de cocaină și cocaina era așa o îmbinare a unei stări de extaz extraordinare cu faptul că suplinea lipsurile lăsate de oboseală, pentru că aveam și 9 concerte într-o săptămână. Eram foarte obosiți și când trăgeam câte o linie de cocaină, până dimineața eram forță. Ne-am dat seama că sistemul imunitar slăbește și a cam trebuit să renunțam”, a spus acesta, la Kanal D.
Solistul a ajuns să consume substanțe interzise din cazua stresului și a surmenajului. Efectele drogurilor asupra corpului său au fost însă devastatoare. Ajunsese chiar la performanța să nu doarmă 72 de ore în șir.
„Cred că din 2009 până în 2015, cam așa…o făceam la modul constant, zilnic. Efectiv ne dureau organele. Erra o transpirație și o răceală pe piept și te trezeai cu palpitații și în momentul ăla am zis, gata, nu mai exista așa ceva. N-a fost greu. Noi am făcut terapie în grup fară să merge la medic. Toți 6 am zis stop și așa s-a întâmplat”, a mai zis artistul.
Chiar dacă s-a lăsat de ani buni de droguri, Connect-R a mărturisit că tot mai fumează iarbă din când în când, dar doar în scopuri recreative.
„Și acum visez să mai merg la Amsterdam să trag un joint cu marijuana. Acolo e legal”, a mai spus solistul.
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…