Sari la conținut

Conferința „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, eveniment dedicat specialiștilor din domeniul senectuții. START la înscrieri

Conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”
Sursa foto: Fundația Regală Margareta a României
Conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”

Conferința națională „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”, un eveniment de referință pentru specialiștii din domeniul senectuții, ajuns la a VIII-a ediție, va avea loc marți, 1 octombrie 2024, la Teatrul Național „I. L. Caragiale” din București, începând cu ora 10:00.

În România, conform ultimului recensământ, populația rezidentă* 1 de vârstnici peste 65 de ani depășește 3,7 milioane de persoane, iar aproape 1,9 milioane dintre acestea nu au un partener de viață, luptându-se cu singurătatea.

Conferința „Bune practici pentru o bătrânețe frumoasă”. START la înscrieri

Organizată de Fundația Regală Margareta a României, conferința își propune să abordeze provocările actuale cu care se confruntă persoanele vârstnice din România, precum și să promoveze soluții inovatoare și eficiente pentru îmbunătățirea calității vieții acestora.

Înscrierile sunt acum deschise pe pagina oficială a conferinței.

Evenimentul va reuni peste 120 de specialiști din întreaga țară, care activează în instituții publice și ONG-uri în domeniul serviciilor sociale, serviciilor medicale și de suport sau în companii cu obiective de responsabilitate socială, precum și seniori care inspiră prin atitudinea și mentalitatea lor.

De asemenea, experți în domeniul senectuții din țară și din străinătate vor împărtăși cele mai recente statistici, provocările și măsurile guvernamentale actuale în domeniul protecției persoanelor vârstnice. Se vor discuta nevoile seniorilor, evidențiate de linia telefonică gratuită Telefonul Vârstnicului, care a înregistrat recent 100.000 de convorbiri în aproape 9 ani de activitate.

Vor fi prezentate soluții inovative și eficiente, atât la nivel național, cât și internațional, atât pentru seniorii cu diverse grade de dependență, cât și pentru seniorii care pot beneficia de oportunități de implicare activă în comunitate.

Imaginea seniorilor în mass-media va fi analizată din perspectiva stereotipurilor și a realității, iar specialiști din domeniul asistenței sociale pentru seniori și al îmbătrânirii active vor trage concluziile din aceste interacțiuni și schimburi de idei.

Concert de muzică clasică dedicat seniorilor

În a doua parte a zilei, seria de acțiuni dedicate Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice va continua cu un Concert de muzică clasică dedicat seniorilor, susținut de bursierii programului Tinere Talente al Fundației în Sala Media a Teatrului Național București. Acest concert, destinat unui număr de 120 de vârstnici sprijiniți prin proiectele sociale ale Fundației și ale altor cinci organizații din București, are ca obiectiv combaterea singurătății și încurajarea participării la viața socială și culturală.

Totodată, în cadrul expoziției „InterGenerații” din foaier, va fi prezentată colecția de lucrări de arte vizuale Jurnal de Viață, realizată de tineri artiști din programul Tinere Talente, inspirată de poveștile de viață ale seniorilor. Vor fi expuse și instantanee fotografice surprinse în Centrele Generații din țară, unde seniorii acționează ca voluntari pentru copiii din familii defavorizate

Pentru informații suplimentare despre eveniment, înscrieri, speakeri și agendă, vă invităm să vizitați pagina evenimentului. Locurile sunt limitate.

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat

Conform datelor ultimului recensământ din 2021, populația rezidentă a României numără 19.053.815 de persoane. Dintre acestea, 3.726.380 sunt de 65 de ani și peste, respectiv 19.6% din populația rezidentă a țării. 1.377.634 sunt văduvi, 245.631 sunt necăsătoriți, iar 261.219 sunt divorțați.

Conform datelor Institutului Național de Statistică: La 1 ianuarie 2024 populația după domiciliu 2 era de 21.833.200 de persoane, în scădere cu 0,5% față de 1 ianuarie 2023. 18.2% o reprezintă persoanele de 65 ani și peste, adică 3.966.000.

Fenomenul de îmbătrânire demografică s-a accentuat, populaţia vârstnică de 65 ani și peste depășind cu peste 27,5% populația tânără de 0-14 ani (3966 mii față de 3110 mii persoane). Indicele de îmbătrânire demografică a crescut de la 122,0 la 1 ianuarie 2023 la 127,5 persoane vârstnice la 100 persoane tinere la 1 ianuarie 2024.

La nivelul Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2023, persoanele în vârstă de 65 de ani și peste reprezentau 21.3% din populația UE, față de 21.1% în 2022, subliniind o tendință similară de îmbătrânire la nivel european.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel