Din cuprinsul articolului
Condiții de administrare a celei de-a treia doze. Când se administrează doza 3 (suplimentară) și doza de rapel (booster).
Luni, 11 octombrie, Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a transmis clarificări privind administrarea dozei suplimentare (doza 3) şi a dozei de rapel (booster) pentru vaccinurile împotriva COVID19.
Schema de vaccinare completă pentru vaccinurile pe bază de ARNm, Comirnaty și Spikevax, constă în administrarea a 2 doze, conform autorizării emise de Agenția Europeană a Medicamentului.
Astfel, EMA a autorizat:
În cazul persoanelor sever imunocompromise, cu vârsta peste 12 ani, se poate administra o doză suplimentară (doza 3) ca parte a schemei de vaccinare primară, după un interval de minim 28 de zile și până la 4 luni de la doza 2.
Doza suplimentară (doza 3) se administrează doar în baza recomandării medicului curant, specialist sau medicului de familie care are în monitorizare pacientul.
Pentru vaccinul Comirnaty (Pfizer BioNTech):
Schema de vaccinare primară care include 3 doze, presupune administrarea dozei 2 la interval de 21 de zile de la doza 1, iar doza 3 la interval de minim 28 de zile de la doza 2.
Pentru vaccinul Spikevax (Moderna):
schema de vaccinare primară care include 3 doze, presupune administrarea dozei 2 la interval de 28 de zile de la doza 1, iar doza 3 la interval de minim 28 de zile de la doza 2.
Persoanele sever imunocompromise, eligibile pentru o schemă de vaccinare primară cu 3 doze, care se adresează pentru prima oară la vaccinare, se pot prezenta la centrul de vaccinare, fie direct, fie cu programare prealabilă în platforma națională de programare a vaccinării;
Persoanele sever imunocompromise, eligibile pentru o schemă de vaccinare primară cu 3 doze, care se află în curs de efectuare a schemei de vaccinare la data aprobării prezentei instrucțiuni, își vor completa schema cu cele trei doze, în baza recomandării de la medicul curant sau medicul de familie.
Recomandarea medicală de administrare a unei scheme de vaccinare primară cu 3 doze va fi reținută de medicul vaccinator, în copie, la fișa de triaj medical a persoanei care se prezintă la vaccinare.
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…