CONDIMENTUL minune care previne DIABETUL. Proprietățile sale sunt miraculoase

Peste 11% din români, adică aproape 2 milioane de pacienți, suferă de diabet zaharat, potrivit studiului PREDATORR desfășurat de Societatea Română de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice în 2016.

Pe listele diabeticilor cunoscuți și înregistrați oficial, peste 50% sunt diagnosticați cu diabet de tip II. „Aceștia sunt cei care iau medicamente prin asigurările de sănătate. Mai există o categorie de bolnavi care sunt tratați numai cu dietă și mișcare, care nu intră în statistici, iar unii își procură singuri medicamentele. Însă, probabil că cea mai mare categorie o reprezintă românii care nu sunt diagnosticați și nu știu că au boala”, estimează profesorul de diabetologie Constantin Ionescu-Târgoviște, directorul Institutului de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice „N.Paulescu”.

Această boală poate fi preîntâmpinată printr-un regim alimentar bine ales, existând o serie de preparate naturale ce împiedică sau întârzie îmbolnăvirea de diabet. Unul dintre acestea este condimentul curry.

Curcumina are o influenţă benefică

Un studiu realizat în Thailanda arată că substanţa conţinută în curry, curcumina,  poate preveni diabetul.

Cercetarea, publicată în „Diabetes Care”, s-a desfăşurat pe parcursul a nouă luni, timp în care voluntarii – 240 de persoane adulte prediabetice (care prezentau niveluri ridicate de zahăr în sânge, fapt care ar fi putut conduce la diabet de tipul II) – au consumat zilnic o anumită cantitate de curcumină sau o substanţă placebo.

În timpul studiului, în rândul celor 119 voluntari care au luat zilnic câte şase capsule cu extract de curcumină (250 mg) nu s-a înregistrat niciun caz de diabet de tipul II, comparativ cu grupul de 116 persoane cărora li s-au administrat capsule placebo, în care s-au înregistrat 19 noi cazuri de diabet.

În plus, cucurmina este cunoscută pentru proprietăţile sale antiinflamatorii şi este un puternic antioxidant, fiind folositoare în prevenirea unor boli precum cancerul.

Praful de curry este numele generic al unui amestec variat de condimente. Un praf de curry clasic conţine, pe lângă curcumină, ghimbir, nucşoară, chimion, piper, coriandru, seminţe de schinduf.

Praful de curry se adaugă în mâncare încă de la început, când se rumeneşte în puţină grăsime (vegetală sau animală). Atenţie însă să nu-l ardeţi, deoarece devine amar.

Recent Posts

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

14 minute ago

Oameni cu abilități excepționale care sfidează limitele umane. Ei fac imposibilul să pară posibil

În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…

44 de minute ago

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

o oră ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

2 ore ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

2 ore ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

3 ore ago

Citeste si: