Din cuprinsul articolului
Concediul pentru creșterea copilului, modificat. Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), a sugerat că o modificare ar putea aduce beneficii României.
Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, a oferit câteva lămuriri cu privire la concediu pentru creșterea copilului. Ministru a subliniat că perioada pentru creșterea copilului rămâne neschimbată, lăsând la latitudinea lor decizia dacă doresc să se întoarcă sau nu la muncă mai devreme.
OCDE a venit cu o recomandare
„Opinia mea, și ca ministru, și ca femeie, este faptul că este important ca această perioadă să rămână așa și că această perioadă și opțiunea pentru această perioadă să fie a mamei, dacă rămâne cu copilul până la vârsta de doi ani sau dacă se întoarce mai devreme”, au fost clarificările ministrului Muncii cu privire la concediul pentru creșterea copilului.
Simona Bucura-Oprescu a subliniat că OCDE a venit cu o recomandare, iar obligația țării noastre este să o analizăm, nu și să o implementăm.
Cu privire la posibilele facilități sau stimulente pentru mamele care doresc să revină mai devreme la muncă, ministrul consideră că este necesară o analiză în acest sens.
Decizia trebuie să implice mai mulți actori guvernamentali
În continuare, Simona Bucura-Oprescu a spus că înainte de a lua o decizie cu privire la concediul pentru creșterea copilului și scurtarea lui trebuie implicați mai mulți actori.
Ea a dat de înțeles că beneficiile pentru statul român sunt clare, dar a lăsat de înțeles că nu ar fi aceleași pentru familii și pentru copil.
„Propunerile pot fi benefice pentru societatea românească și Ministerul Muncii întotdeauna va susține astfel de propuneri.
Planul trebuie însă să includă mai mulți dintre actorii guvernamentali, Ministerul Finanțelor, Ministerul Muncii, Ministerul Familiei, Egalității de șanse și Tineretului, dar și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene”, a concluzionat Ministrul Muncii, potrivit antena3.ro.
Ministerul Muncii: Concediul pentru creșterea copilului mai scurt
De cealaltă parte, reprezentanții Ministerului Muncii încurajează întoarcerea mai repede a femeilor la locul de muncă și scurtarea perioadei pentru concediul de maternitate.
„România acordă stimulente de inserție pentru încurajarea celor care se întorc mai devreme la lucru.
Valoarea stimulentului pentru cele care se întorc până când bebelușul împlinește 6 luni este de 1.500 de lei, iar după 6 luni, 650 de lei”, a spus Raul Giuglea, purtător de cuvânt, Ministerul Muncii.