Comportamentul lui Putin, sub lupa psihiatrului: „Își urăște poporul. Face parte evident din complexul lui megalomaniacal”. Ce speră, de fapt, Putin să obțină cu acest război?

Comportamentul lui Putin, sub lupa psihiatrului: „Își urăște poporul. Face parte evident din complexul lui megalomaniacal”. Ce speră, de fapt, Putin să obțină cu acest război?

Într-o postare pe pagina de Facebook, cunoscutul medic psihiatru Gabriel Diaconu a analizat comportamentul președintelui Rusiei. Diaconu încearcă să explice ce se află dincolo de întrebarea „este Putin în stare să…?”, întrebare care generează un val de anxietate la nivel planetar.

Comportamentul lui Putin, sub lupa psihiatrului: „Este Putin în stare să?…”

„Ochiul lumii continuă să-l scruteze îndeaproape pe Vladimir Putin. Între timp au apărut un miriad de descrieri ale personalității sale, profilul, copilăria, fotografiile, folclorul. Multe dintre ele sunt mai degrabă descrieri literare ale personajului, multe fac referire la ”legendă” mai degrabă decât la ”om”.

Și există un singur motiv pentru: frica de război nuclear. Respectiv întrebarea pe buzele tuturor, oficiali sau oameni de rând: ”este Putin în stare să?”.

Nu poți adresa această întrebare dintr-o perspectivă strict publică. Oricine a văzut vreodată un președinte, orice președinte, a observat deja că rolul este abstract, concretizat prin persoana care ocupă această poziție.

Spunea Joseph Campbell despre mituri că sunt ”vise de-personificate”, respectiv despre vise că sunt ”mituri personificate”. Păstrând jocul de cuvinte, legenda Putin este „omul depersonificat”, respectiv omul Putin este ”mitul conducătorului personificat”.

Răspundeam ieri întrebării, într-un interviu dat, că liderul de la Kremlin nu va folosi niciodată arsenalul nuclear. Dar omul, omul cu siguranță da.

Dar nuanțam acolo că omul Putin, cu ipotetic acces nefiltrat și complet la ogive atomice, n-ar folosi rachetele împotriva lumii. Dar le-ar folosi împotriva propriului popor.

Două mari drame se desfășoară sub ochii noștri

Două mari drame se desfășoară sub ochii noștri. Pe de o parte este rana hâdă pe care războiul din Ucraina o face poporului ucrainean, silit să fugă, silit să lupte, să se apere, silit să-și vadă orașe și clădiri prăbușite sub bombardamente, tiruri de rachetă și mortier.

Pe de altă parte vedem drama poporului rus, supus sancțiunilor, rupt treptat de restul lumii, împovărat financiar, fără drept de apel la propriul destin. Și mai mult încă, autentica dramă a poporului rus e vraja liderului invulnerabil, și-a omului pe care nu-l pot muta din loc. Putem empatiza cu asta. Și românii au putut trăi niște zeci de ani sub un ”iubit conducător”, deposedați de liber arbitru, de intenția unei schimbări. Până când le-a ajuns cuțitul la os.

Comportamentul lui Putin, sub lupa psihiatrului: „Își urăște poporul. Face parte evident din complexul lui megalomaniacal”

Este un adevăr atât afirmabil, cât și ușor de verificat, că Vladimir Putin își urăște poporul. Face parte evident din complexul lui megalomaniacal. Niciodată nu se vor putea ridica rușii de rând la înălțimea și grandoarea lui. Nu e decât un lung șir de dezamăgiri pentru un om care trăiește, de ani buni, în propriul său palat de iluzii, alimentat perpetuu de clică și sicofanți cu sentimentul iubirii. Dar, departe de palat, de lux și bogăție, există o Rusie liberă, deznădăjduită și – deocamdată – apatică. În acea Rusie nu există adulație, și nu străpunge religia hibridă lider-patriarh. Acolo e religia ibricului pe aragaz, și toate snoavele care le permit celor două să funcționeze.

De la Ludovic al XIV-lea, roi soleil, sintagma ”statul sunt eu” (l’Etat c’est moi) apocrif atribuită monarhului și-a găsit loc în discurs, și atitudine, unui lung șir de tirani și dictatori de ocazie. Narcisiștii maligni formează o categorie restrânsă, dar foarte omogenă, de indivizi care se întâlnesc pe drumul vieții cu un destin și-o așteptare.

Rusia post-sovietică s-a întâlnit cu Putin. Și vremea se apropie să se despartă de el. Iar noi, lumea liberă, ar trebui să ne pregătim pentru asta. Pentru că, înainte să fie mai bine, va fi mai rău.

În fapt vom suferi. Dar vom suferi – spre deosebire de ruși – prin liberă alegere. Pentru că avem o conștiință a umanității, oglindită în contrast cu pornirile necrocrate ale lui Putin.

Necrocrația este ”domnia morții”. Asta se întâmplă acum în cercul restrâns dimprejurul președintelui rus. Mințile lucide ale apropiaților lui caută frenetic ieșiri din capcana istoriei. Pe de altă parte conflictul emoțional, lașitatea și frica de teroare îi fac pe acești oameni slujitori ai cauzei, respectiv supuși Țarului Nebun. Care în public trebuie să fie infailibil. Dar pe interior este măcinat de îndoieli, și încărcat de ură și resentiment față de propria lui țară.

Ce speră, de fapt, Putin să obțină cu acest război? Iubirea și admirația rușilor

Ce speră Putin să obțină cu acest război? Iubirea și admirația rușilor. Speră să le arate că sângele vărsat a avut scop și sens. Că este un Înger al izbăvirii, și prin moartea administrată (necrocrator) devine un creator de lumi (pantocrator). Ca delirul să fie complet, și-a însușit presa rusească pe de-a întregul și, ca de pe un Sinai străvechi, administrează noi table ale legii.

Cu fiecare rus care abandonează religia morții, însă, Putin devine din ce în ce mai însingurat. Drept urmare frică acum n-ar trebui să ne fie că nouă ne va face ceva.

Milă ar trebui să ne fie de lucruri pe care le va face lor, rușilor. Pentru că el nu va obține Ukraina. Ukraina rezistă, noi o vom ajuta să reziste. Dar cine îi va ajuta poporul lui?

Din Fortăreața Roșie, redevenită Necropolă, furia se va revărsa pe toți cei care i-au refuzat seducția, și i-au negat nevoia insațiabilă, bolnăvicioasă, de iubire și adulație.

Grija lumii trebuie să fie pentru fiecare om. Iar Rusia trebuie eliberată de regimul Putin până nu e prea târziu. Ei înșiși sunt în pericol nuclear, mai mult ca niciodată”, este de părere Gabriel Diaconu.