Din cuprinsul articolului
Moderna a semnat un memorandum de înţelegere cu China pentru a produce în această ţară medicamente destinate pieţei chineze, a anunţat compania farmaceutică americană miercuri, pe fondul tensiunilor diplomatice dintre Beijing şi Washington.
Stephane Bancel, CEO-ul companiei Moderna, s-a aflat miercuri la Shanghai pentru a participa la ceremonia de semnare a acestui acord, care ar putea să ducă la o investiţie de 1 miliard de dolari, potrivit cotidianului chinez cu specific financiar Yicai.
Contactată de AFP, compania Moderna – care a dezvoltat unul dintre primele vaccinuri cu ARN mesager împotriva COVID-19 – nu a confirmat valoarea investiţiei. Ea a precizat totuşi că un memorandum de înţelegere a fost într-adevăr semnat.
Acordul îi va permite companiei americane să realizeze cercetări medicale, să dezvolte şi să producă medicamente ce folosesc tehnologia inovatoare ARN mesager în China, a explicat un purtător de cuvânt de la Moderna.
Investitorii străini se reîntorc în China
„Orice medicament produs în baza acestui acord va fi destinat exclusiv poporului chinez – care se confruntă cu aceleaşi provocări ca şi celelalte comunităţi din lume – şi nu va fi exportat”, a precizat compania americană, care nu a dezvăluit dacă producţia de vaccinuri anti-COVID-19 este la rândul ei vizată de această înţelegere.
Autorităţile de la Beijing au refuzat până acum să autorizeze utilizarea pe teritoriul chinez a vaccinului anti-COVID-19 dezvoltat de Moderna, precum şi a vaccinurilor create împotriva noului coronavirus de alte companii, privilegiind serurile chinezeşti.
Anunţul de miercuri confirmă revenirea investitorilor străini în China, care a renunţat la politica sa sanitară denumită „zero COVID” şi care şi-a redeschis graniţele în acest an, informează AFP, potrivit Agerpres.
Recent, Bill Gates, cofondator al grupului Microsoft, a fost primit la Beijing de preşedintele chinez Xi Jinping cu ocazia unei vizite destinate susţinerii eforturilor întreprinse de China în domeniul cercetării medicale.
Mai multe personalităţi din economia americană, inclusiv CEO-ul Tesla, Elon Musk, venit în mai, s-au deplasat la rândul lor în China în perioada recentă.
Anunţul despre investiţia companiei Moderna a fost făcut în contextul în care Janet Yellen, secretarul Trezoreriei din Statele Unite, este aşteptată în China de joi până duminică, într-o vizită care va încerca să detensioneze relaţiile dintre primele două economii ale lumii.