United Airlines a declarat că aproape 600 de angajați ai companiei americane vor fi concediați deoarece nu au respectat politica de vaccinare impusă de operatorul aerian de transport, potrivit The Guardian.
La începutul lunii august, United Airlines a cerut ca întregul personal să se vaccineze în următoarele săptămâni sau riscă să fie concediaţi, dar a acceptat unele scutiri pe motive de boală sau religioase, în baza cărora se confruntă cu cel puţin o trimitere în judecată.
„Din păcate, pentru cei 1% dintre angajaţii care au decis să nu se vaccineze vom demara procedura de despărţire de companie conform politicii noastre”, notează consilierul delegat, Scott Kirby, şi preşedintele, Brett Hart, în acest comunicat în care a dorit să mulţumească majorităţii lucrătorilor care s-au vaccinat.
Potrivit purtătorului de cuvânt, măsura afectează 593 de persoane.
„Am solicitat vaccinarea pentru toţi angajaţii United Airlines din Statele Unite dintr-un motiv simplu: să asigurăm siguranţa angajaţilor noştri. Adevărul este că toată lumea este mai în siguranţă atunci când toţi sunt vaccinaţi şi a cere vaccinarea funcţioneze”, au precizat, într-un mesaj public, CEO-ul companiei, Scott Kirby, şi directorul pentru afaceri publice, Brett Hart.
„A fost o decizie incredibil de dificilă, dar prioritatea noastră a fost siguranța echipei noastre”, potrivit conducerii companiei.
Scott Kirby anunţase încă din ianuarie că are în vedere să impună vaccinarea tuturor angajaţilor companiei de pe teritoriul SUA.
Dintre cei aproximativ 67.000 de angajaţi ai companiei, mai puţin de 3%, adică aproximativ 2.000, au cerut o scutire medicală sau religioasă. Din restul angajaţilor, peste 99% au ales să se vaccineze.
United Airlines este una dintre companiile care, precum Tyson Foods, Walmart sau giganţii tehnologici, au impus condiţii ferme angajaţilor privind vaccinarea, spre deosebire de altele care au propus ca alternativă teste frecvente pentru Covid-19.
Alte companii aeriene, precum Delta Airlines, au încercat să impulsioneze vaccinarea propunând o creştere a asigurării medicale, sugerând că spitalizările pentru cazurile de Covid-19 sunt foarte costisitoare.
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…