Categories: Stil de viaţă

Combate cancerul cu Oncoforte! (P)

Cancerul, această boală necruțătoare care afectează un număr din ce în ce mai mare de persoane, nu poate fi învinsă cu ușurință. Pentru a putea lupta contra cancerului ai nevoie de un aliat puternic. Acela este Oncoforte!
De ce să iei Oncoforte? Fiindcă acest supliment alimentar este unul dintre cele mai puternice remedii naturale anti-tumorale din lume. Capacitatea de a lupta contra cancerului a acestui remediu este demonstrată de studiile științifice realizate.
Oncoforte a apărut după ani de studii în laboratoarele de specialitate ale unor firme americane care se ocupă cu producerea suplimentelor alimentare naturale. Specialiștii în domeniu au combinat diferite vitamine, pulberi din plante, extracte naturale etc., până acum ajuns la această formulă care s-a dovedit a fi una cu multiple beneficii pentru întreg organismul uman, indiferent de sex sau vârstă.
Acest supliment alimentar este un aliat puternic în lupta contra cancerului întrucât fiecare ingredient activ din compoziția sa este atent dozat și a fost ales în funcție de acțiunea sinergică a tuturor substanțelor existente în plantele și extractele selectate.
Garanția calității acestui produs este dată de tehnologiile certificate NSF-GMP, FDA, ICS-USDA Organic.
Oncoforte dispune de una din cele mai complexe compoziții din lume. Aceasta este formată din 26 de ingrediente naturale (shiitake (lentinula edodes), maitake (grifola frondosa), reishi (ganoderma lucidum), rheum palmatum,arctium lappa, rumex acetosella, ulmus fulva, rodie, zmeură, gaviola, turmeric, pin roșu chinezesc, gheara mâței, măslin, ceai verde, orz verde, astragalus, sâmburi de struguri, usturoi, vitamina E, C, licopen etc.), iar o capsulă conține una dintre cele mai mari cantități de substanțe active per capsulă.
Datorită componentelor active care acționează sinergic în vederea combaterii cancerului și îmbunătățirii calității vieții, Oncoforte se transformă într-un supliment alimentar cu efecte anti-tumorale pe care trebuie să-l ai în vedere atunci când cauți o soluție pentru a învinge această boală necruțătoare.
Atunci când cauți un aliat puternic în lupta contra cancerului trebuie să iei în considerare că această afecțiune are multiple cauze și că tumoarea apare întotdeauna acolo unde imunitatea scade, oxigenarea celulară este absentă (în celule nu mai există cantități suficiente de oxigen), echilibrul redox celular este afectat, apare astfel un dezechilibru în celule datorită pierderii echilibrului dintre moleculele de semnalizare redox, pH-ul sângelui devine acid, afectând celulele, apare stresul oxidativ (în celule există un număr foarte mare de radicali liberi).
La aceste cauze pot fi adăugate stilul de viață, poluarea, stresul emoțional, predispoziția genetică, infecțiile micotice etc., care pot fi considerate elemente favorizante ale declanșării cancerului. Însă cauzele precizate mai sus sunt cele care împiedică celulele să funcționeze normal și produc mutații care transformă celulele sănătoase în celule tumorale.
Mai multe detalii pe bioo.ro
Folosind terapia clasică vei îndepărta efectele cancerului, adică celulele anormale sau tumorile maligne. O astfel de terapie poate constitui de multe ori o ultimă șansă a organismului bolnav, de aceea nu trebuie să renunți la ea. Ttrebuie să reții însă că intervenția chirurgicală, chimioterapia sau radioterapia nu vor distruge cauza producerii celulelor canceroase. De aceea, trebuie să iei Oncoforte.
Acest supliment alimentar este un adjuvant foarte bun în îndepărtarea cauzelor care au condus la apariția, instalarea și dezvoltarea cancerului. Cum poate acționa Oncoforte asupra cauzelor de apariție a cancerului?
Oncoforte crește oxigenarea celulară, reglează aciditatea sanguină, reduce stresul oxidativ, asigură echilibrul redox de la nivel celular.
Oxigenarea celulară crește odată cu aportul de extracte naturale și nutrienți cu rol important în producerea hemoglobinei, cea care se ocupă de transportul oxigenului în celule și de creșterea fluxului sanguin la nivel periferic. Odată ce crește fluxul sanguin acesta va asigura o cantitate mai mare oxigen acolo unde va fi mai mare nevoie de el. În plus, va îmbunătăți transportul de nutrienți și intensifica metabolismul celular astfel încât celulele să funcționeze corespunzător.
Mediul celular al organismului devine alcalin datorită acțiunii câtorva ingrediente din compoziția Oncoforte (frunza de măslin, ceai verde, turmeric). Odată redusă aciditatea se va reduce inflamația celulară, unul dintre elementele care duce la apariția stresului oxidativ, ce are cauze multiple.
Stresul oxidativ este redus datorită acțiunii sinergice a tuturor ingredientelor din compoziția Oncoforte. Majoritatea ingredientelor au calități antioxidante și nu contribuie doar la eliminarea radicalilor liberi. Ele asigură echilibrul între radicalii liberi (moleculele foarte reactive, vitale pentru distrugerea celulelor tumorale) și moleculele neutralizate. În acest fel, Oncoforte restabilește echilibrul redox de la nivel celular, care reprezintă cheia sănătății celulare.
Așadar, dacă vrei să ai un organism sănătos trebuie să găsești soluția celulelor sănătoase. Oncoforte te poate ajuta în acest demers, așa că folosește-l și lasă-l să te ajute să combați cancerul. Ia Oncoforte!

Recent Posts

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

2 minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

11 minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

31 de minute ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

o oră ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Excelența în medicină, premiată la Gala Capital. Prof. Dr. Vladimir Ciurea, lider și vizionar în neurochirurgia pediatrică

Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…

2 ore ago

Citeste si: