Din cuprinsul articolului
Loreta Popa
O culoare vie, stridentă, în farfurie ar trebui să vă ducă cu gândul la ceva sintetic. Varianta naturală este mult mai sigură
La fiecare pas în lumea modernă avem o întâlnire cu aditivi și coloranți artificiali care fac rău organismului nostru. Ori când încercăm un tort roșu carmin, ori când dăm culoare ouălor de Paște, sau când vrem să ieșim în evidență cu o prăjitură specială. Dar coloranții alimentari pe care îi folosim nu ne oferă siguranța de care avem nevoie.
Atenție la produsele de cofetărie!
Copiii sunt întotdeauna atrași de culoare și vor pofti mereu la prăjiturile strident colorate. „Este o «modă» moștenită, aș spune. Moștenită de pe vremea când toate alimentele erau colorate cu chimicalele nou create de revoluția industrială de la începutul secolului trecut. Din păcate s-a ajuns la «abuzuri» în ceea ce privește utilizarea acestor coloranți stridenți, în încercarea de a face cât mai «atractive» produsele alimentare, în special a celor de cofetărie”, ne-a spus Eugen Constantin, general manager al unei firme care promovează coloranții naturali. Din păcate, victimele cele mai facile ale culorilor stridente sunt copiii, fapt speculat în mod conștient de către cei mai mulți dintre cofetari. Pe de altă parte, mulți dintre întreprinzătorii autohtoni, se aliniază acestei „mode” din lipsa de cunoaștere a efectelor negative pe care coloranții artificiali o au asupra sănătății, mai ales a copiilor. Alții, deși sunt la curent cu nocivitatea dovedită a coloranților artificiali, îi utilizează în continuare din comoditate și pentru că, la noi, legea poate fi ignorată.
Hiperactivitate și diminuarea atenției
Un scurt istoric al cadrului legislativ în ceea ce privește coloranții alimentari poate răspunde la întrebarea de ce nimeni nu face nimic pentru a nu-i mai lăsa să domine piața. În 2007 s-a dat publicității un studiu realizat de Universitatea din Southampton, Marea Britanie, din care reieșea că un număr de șase coloranți artificiali (E102 Tartrazina, E104 Galben Chinolina, E110 Sunset Yellow, E122 Carmoizina, E124 Ponceau 4R, E129 Azorubin) au efecte negative asupra copiilor, precum hiperactivitatea și diminuarea atenției. În anul 2008 s-a adoptat regulamentul UE nr. 1333, intrat în vigoare în anul 2010, prin care se impunea obligativitatea atenționării pe etichetă a prezenței acestor șase coloranți artificiali, cu efectele lor negative asupra copiilor. „Fiind regulament european, România a avut obligativitatea adoptării acestui regulament, la fel ca toate statele membre UE. Din fericire, industria alimentară din România s-a adaptat destul de bine acestei schimbări. Aici mă refer la industria mare, la producătorii industriali, unde expunerea este mai mare și controalele mai stricte. Din nefericire, micii producători nu prea s-au sinchisit; în mare măsură și din cauza pasivității consumatorilor, care nu știu că pot solicita lista de ingrediente a produselor de cofetărie pe care le cumpără. Acolo unde se respectă legea, în speță Regulamentul UE 1169/2011, lista de ingrediente este disponibilă și vizibilă în toate unitațile de alimentație publică, deci și a cofetăriilor.
Interziși în țările nordice
În această listă ar trebui să fie menționate efectele negative ale coloranților artificiali asupra copiilor, așa cum prevede legislația. Deocamdată legislația permite în continuare fabricarea și utilizarea coloranților alimentari artificiali, dar în condițiile menționate mai sus. Deoarece natura nu poate oferi resurse sustenabile de pigmenți utilizabili în industria alimentară pentru a putea satisface toată populația globului, s-a acceptat acest compromis. Există totuși țări mai avansate, precum țările nordice, care interzic utilizarea coloranților artificiali care s-au dovedit a fi nocivi pentru sănătate. Cu siguranță că atunci când se vor găsi resurse sustenabile sau se vor inventa pigmenți alimentari fără efecte negative, acești coloranți vor fi interziși în Europa”, a declarat pentru Doctorul zilei Eugen Constantin.
Reguli noi privind aditivii alimentari
De anul trecut, Uniunea Europeană schimbă regulile de folosire a aditivilor alimentari. În urma unor cercetări desfășurate pe cinci ani, s-a decis micșorarea dozei maxime admise pentru anumite „E-uri” . Autoritatea Europeană privind siguranța alimentară a decis să reducă doza permisă pentru trei coloranți, pe motiv că „expunerea la aceștia este foarte înaltă”. Este vorba de E104 (Galben de Quinoleină), E110 (Galben Auriu) și E124 (Roșu Ponceau 4R). Toți au potențial alergen și cancerigen, iar în cazul copiilor, pot provoca hiperactivitate (ADHD). Coloranții azoici au capacitatea de a se insera chiar în moleculele din care sunt făcute genele noastre și au potențial cancerigen. Pot provoca și alergii, iar la copii, ADHD.
Doza admisă poate fi ușor depășită
Ce se cunoaște însă despre cei tre coloranți? E 104 este folosit în masă, de la băuturi alcoolice, sucuri, până la produse din carne, lapte, ouă și dulciuri. Poate elibera histamină (alergen) și, fiindcă e un compus pe bază de iod, poate provoca tulburări ale glandei tiroide. Doza zilnică poate fi destul de ușor de depășit prin cumularea cantității de aditiv înglobată în diverse produse, potrivit portalului ANPC e.infocons.ro.
Potrivit aceleiași surse, E110 (colorant galben) poate provoca alergii și intoleranță la persoanele sensibile la salicilați. Ca eliberator de histamină, poate intensifica astmul, iar în combinație cu benzoații (E 210-215) favorizează hiperactivitatea la copii.
Cel de-al treilea aditiv aflat pe lista neagră a UE, E124, conferă culoare roșie alimentelor și se regăsește mai ales în gemuri, jeleuri, mezeluri sau băuturi alcoolice de tip „bitter”. Doza zilnică admisă pentru e de până la 4 mg/kg corp (doză foarte mică) și poate fi foarte ușor depășită, mai ales la copii.