Categories: Expertul zilei

Dr. Florentina Mehic, despre colica biliară și alimentația de sărbători. Ce trebuie făcut pentru a preveni

Din cuprinsul articolului

Colica biliară și alimentația de sărbători. Peste 20 la sută dintre americanii cu vârsta peste 60 ani suferă de litiază biliară, afecțiune ce poate fi asimptomatică, dar care poate cauza și colica biliară. În România, prevalența litiazei biliare, ajustată după vârstă, este de 10%.

Când apar durerile de tip biliar

Dureri de tip biliar pot apărea uneori după mese copioase și fiindcă în perioada sărbătorilor de iarnă românii sunt mult mai tentați să facă excese culinare, dr. Florentina Mehic, medic primar medicină internă la Enayati Hospital, atrage atenția asupra factorilor care pot contribui la apariția colicii biliare și ce trebuie făcut pentru a o preveni.

Sursă foto: arhivă doctorul zilei

,,Colica biliară nu este direct legată de supraalimentație, ci mai degrabă de consumul anumitor tipuri de alimente cum ar fi cele bogate în grăsimi care vor stimula contracțiile vezicii biliare și pot provoca astfel colica biliară, mai ales dacă există calculi biliari. Consumul excesiv de alimente picante sau prăjite ar putea duce la apariția simptomelor specifice colicii biliare”, semnalează medicul internist.

Colica biliară este adesea asociată cu prezența calculilor biliari, care pot bloca și împiedica drenarea veziculei biliare și pot provoca durere intensă. Calculii biliari asimptomatici devin simptomatici cu o rată de 2% pe an, de aceea persoanele care prezintă colici biliare frecvente sunt sfătuite să consulte un medic pentru evaluare și diagnostic.

Cum sunt depistați calculii biliari

Ecografia abdominală este cea care poate confirma prezența calculilor biliari, iar medicul este cel care poate să ofere sfaturi personalizate în funcție de simptomele, investigațiile făcute și starea de sănătate a persoanei.

De multe ori, calculii biliari sunt depistați întâmplător, la o ecografie de rutină, de aceea e important să faceți această investigație imagistică regulat pentru a depista din timp eventuale probleme.

Stresul și oboseala ,,stresează” vezicula biliară

Adesea auzim expresia „am făcut o criză de bilă din cauza oboselii”. Și dacă vă întrebați cât adevăr există în aceste vorbe, ei bine să știți că există o legătură între stres, oboseală și problemele vezicii biliare. Stresul și oboseala pot afecta modul în care organismul funcționează și pot contribui la apariția sau exacerbarea problemelor digestive, inclusiv a celor legate de vezicula biliară.

Stresul poate determina contracții

,,Un organism supus stresului și oboselii poate elibera mediatori care pot afecta sistemul digestiv. Stresul poate determina contracții mai puternice ale veziculei biliare, ceea ce poate genera simptome ale unei colici biliare mai ales în cazul în care aveți calculi biliari care se pot mobiliza, provocând durere și disconfort.

E bine ca în perioada sărbătorilor să vă odihniți și să vă relaxați, să lăsați stresul și grijile deoparte, să vă bucurați de bucate tradiționale, dar să fiți cumpătați și să nu faceți excese culinare”, explică medicul.

Colica biliară poate fi confundată cu alte afecțiuni

Colica biliară poate fi confundată cu boala ulceroasă care poate provoca durere în partea superioară a abdomenului, în special după masă; boala de reflux gastroesofagian (BRGE) care poate da senzația de arsură și durere în partea superioară a abdomenului.

Ce poate agrava simptomele

Pancreatita acută poate genera durere intensă în bară în partea superioară a abdomenului, care poate iradia în spate. Consumul de alimente grase poate agrava simptomele pancreatitei, de aceea e importantă ecografia pentru a vedea care e cauza durerii abdominale – pancreasul sau vezicula biliară. Afecțiunile rinichiului – infecția, litiaza renală – pot determina dureri abdominale, asemănător colicii biliare.

Dacă vă confruntați cu durere abdominală persistentă, greață, vărsături, febră, dacă aveți o colică biliară persistentă, trebuie să mergeți la medic pentru consult de specialitate, stabilirea diagnosticului corect și recomandarea tratamentul potrivit.

 

Recent Posts

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

22 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

51 de minute ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

o oră ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

2 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

2 ore ago

Leac din bătrâni pentru ciocurile din călcâie. Lidia Fecioru: După 3-4 aplicări încep să se dizolve

Lidia Fecioru, bioenergoterapeut, a propus un leac pentru ciocurile din călcâie. După spusele ei, ciocurile…

2 ore ago

Citeste si: