Categories: Știrile zilei

Cod galben de la ANM. Când scăpăm de VREMEA REA?

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe.

Potrivit meteorologilor, între orele 12:00 – 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin averse torenţiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului şi izolat grindină în Oltenia, vestul Munteniei, în sud-vestul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii Meridionali şi, local, în Carpaţii Occidentali.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor fi de 20 – 25 l/mp şi, izolat, de peste 40 l/mp. Judeţele vizate de atenţionare sunt: Caraş-Severin, Hunedoara, Alba, Mehedinţi, Sibiu, Gorj, Vâlcea, Braşov, Argeş, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt şi Dolj.

Când scăpăm de VREMEA REA?

Între timp, ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată a făcut o estimare de evoluţiei vremii pentru următoarele patru săptămâni. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 2004-2023.

Astfel, în perioada următoare, meteorologii anunță temperaturi normale sau peste cele obișnuite, în următoarele 4 săptămâni. Regimul pluviometric se va situa în general în jurul celui normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo săptămâna 13-20 mai 2024

Mediile valorilor termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acmeastă perioadă în regiunile vestice și ușor mai coborâte în cele sudice și estice. În restul teritoriului, temperatura medie a aerului se va situa în jurul mediilor multianuale.

Cantitățile de precipitații vor fi în general deficitare în cea mai mare parte a țării.

Prognoza meteo săptămâna 20-27 mai 2024

Temperatura medie a aerului se va situa în jurul celei specifice pentru această perioadă la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a țării.

Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei

Prognoza meteo săptămâna 27 mai – 3 iunie 2024

Temperatura medie a aerului va avea valori în general apropiate de mediile multianuale în toată țara.

Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această perioadă în majoritatea regiunilor, posibil ușor deficitare în vestul teritoriului.

Prognoza meteo săptămâna 3-10 iunie 2024

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste normele climatologice ale perioadei la nivelul întregii țări.

Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval în cea mai mare parte a țării, posibil ușor deficitar în regiunile sud-vestice.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

7 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

8 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: