Sari la conținut

Coca-Cola retrage 28 de milioane de sticle de suc de pe piață, din cauza unei eori tehnice de producție. Ce a ajuns în sticlele de sucuri? Brandurile afectate

Sursă foto: Envato

Coca-Cola Austria a retras preventiv 28 de milioane de sticle, inclusiv de Fanta, Sprite și MezzoMix, după descoperirea unei posibile contaminări cu așchii metalice cauzate de o defecțiune la banda de fabricație.

Aceasta este cea mai mare retragere de produse din ultimele două decenii și jumătate din Austria.

Operațiunea, începută de companie în colaborare cu Protecția Consumatorilor, implică scoaterea imediată a sticlelor afectate de pe rafturile magazinelor, iar comercianții primesc produsele returnate de consumatori. Înlocuirea completă a băuturilor afectate se estimează că va dura până la finalul săptămânii.

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Compania a declarat că “nu poate exclude posibilitatea ca un număr foarte limitat de sticle de jumătate de litru să conțină bucăți metalice mici, din cauza unei erori tehnice pe linia de producție. Sfătuim clienții să nu consume produsele potențial afectate din cauza unui posibil risc pentru sănătate”, se arată în comunicatul Coca-Cola Austria, citat de BiziDay. Toate celelalte tipuri de sticle cu băuturile menționate vor rămâne la vânzare, fiind provenite de pe alte linii de îmbuteliere.

Băuturile Coca-Cola din România sunt fabricate în România.

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel