Din cuprinsul articolului
Noua listă a țărilor cu risc epidemiologic. Care sunt restricțiile pentru românii care se întorc în țară, de Sărbători.
Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a adoptat Hotărârea numărul 58 privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19
De asemenea, a fost actualizată lista țărilor și zonelor cu risc epidemiologic ridicat.
Statele din zona galbenă sunt: Georgia, Serbia, Luxemburg, Croația, Muntenegru, Lituania, San Marino, Andorra, Slovenia, Curaçao, Statele Unite ale Americii, Ungaria, Polinezia Franceza, Suedia, Belize, Liechtenstein, Macedonia de Nord, Elveția, Austria, Jersey, Panama, Bulgaria, Palestina, Azerbaidjan, Portugalia, Iordania, Cehia, Armenia, Italia, Danemarca.
Prin urmare, persoanele care intră pe teritoriul României, venind din aceste ţări, sunt obligate să stea timp de 14 zile în izolare la domiciliu sau în carantină.
Joi seară, după şedinţa CNSU, secretarul de stat Raed Arafat a făcut un anunț important pentru toți românii. Acesta a declarat că se propune prelungirea stării de alertă cu 30 de zile. Singura prevedere nouă vizează instalaţiile de transport pe cablu.
Arafat a făcut un apel la români să respecte măsurile de protecţie în timpul sărbătorilorde iarnă.
Grupul de Comunicare Strategică al Guvernului a publicat joi ultimul bilanţ al pandemiei de coronavirus în România. Astfel, în ultimele 24 de ore avem 127 de decese şi 7.067 de persoane infectate cu coronavirus.
Până joi, 10 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 539.107 cazuri de persoane cu COVID – 19 şi 12.948 au decedat.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.251.
Dintre acestea, 1.288 sunt internate la ATI.
După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…
În 2025, anumite semne zodiacale vor fi mai favorizate decât altele, având parte de un…
Un studiu realizat de un grup de cercetători chinezi sugerează că utilizarea reţelelor sociale ar…
Potrivit studiilor, condiţiile meteorologice influențează în mod direct sănătatea oaselor și a mușchilor, însă nu…
O vizită de trei minute la toaletă cu telefonul mobil se poate transforma cu ușurință…