Sari la conținut

CNPP a confirmat: Pensionarii care nu vor primi pensia pe septembrie și octombrie. Soluția propusă de autorități

pensie
Sursă foto: Biz

Recalcularea și distribuirea pensiilor au dus la o aglomerare semnificativă a activității la casele de pensii, afectând în special persoanele care depun acum dosarele de pensionare. Din cauza volumului mare de muncă generat de recalcularea și revizuirea pensiilor, pensionarii care și-au depus dosarele în august și septembrie riscă să nu primească plățile pentru lunile septembrie și octombrie, deoarece documentele lor nu au fost încă procesate și introduse în sistem.

Instituțiile recomandă ca cei aflați în această situație să se prezinte la ghișeele caselor de pensii pentru a putea primi banii. Această soluție temporară este menită să ajute persoanele afectate de întârzieri să aibă acces la plățile de pensie până la finalizarea completă a procesării dosarelor.

„Am oprit activitatea total, funcționăm doar cu înscrierile noi la pensie și, sigur sunt situații în care am ieșit din termen.

Din păcate, mai trebuie să mai subliniem, deși nu sună bine, am emis decizie de înscriere la pensie, dar pentru faptul că trebuie să să-i aplic și pasul 01/09/2024 nu o pot comunica la plată”, au declarat reprezentații caselor de pensii pentru Newsweek.

Pensionarii pot fi plătiți în situații excepționale

Cu toate că și aceste persoane au primit decizia cu pensia recalculată, există ghinionul ca ei să nu primească banii luna aceasta.

„Omul stă cu decizia în mână. Noi am luat măsura bine, la inițiativa Casei Naționale, prin care ni s-a trasat sarcina la toate casele de pensii, acolo unde omul este chiar în impas total (nu are bani n.red.), să găsim o modalitate de plată.

Și noi avem modalitatea să-i plătim din caserie, deși noi nu avem bani de pensii, însă legea ne permite, în situații excepționale, să plătim și pensii prin caserie.

Pensionarii pot fi plătiți în situații excepționale printr-un mandat poștal sau prin ordin de plată, direct în contul bancar al persoanei”, a declarat Maria Andronache, directorul Casei de Pensii Județene Iași.

pensie
Sursă foto: PhOnline

Ce soluție s-a găsit pentru plăți?

Situația a fost prezentată Casei Naționale de Pensii care a dispus acordarea banilor prin casele teritoriale.

„O să vedem un sub ce formă le putem da banii pensionarilor, pentru că în luna septembrie clar nu vor încasa pensiile (cei care au depus recent dosarele de pensionare n.red.), iar în în luna octombrie deja e cu semnul întrebării.

Dacă vom avea programul pregătit care să treacă din legea veche în noua lege, o să mă opresc la pasul 1 septembrie și după aia să mă duc să-l comunic la plată pe legea nouă.

Este și un context dificil și pentru colegii de la informatică de la București, pentru că nu e atât de simplu să aplice o lege nouă, mai ales o lege care vine cu lucruri noi față de legea anterioară și lucruri bune”, au mai transmis reprezentații Casei de Pensii.

 

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel