Sari la conținut

CNAS vrea să scape de plata concediilor medicale ale românilor. Propunere-şoc!

Sursă foto: Newsweek

Concediile medicale, care reprezintă o măsură de protecţie socială, ar trebui să treacă la Ministerul Muncii, a declarat marţi preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Valeria Herdea.

„Concediile medicale, care reprezintă o măsură de protecţie socială şi care în mod normal ar trebui privită ca atare, nu cred că ar trebui să rămână la Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ci ar trebui să treacă la Ministerul Muncii acolo unde au şi fost până în 2006.

Este una dintre măsurile de reducere a cheltuielilor nenecesare la nivelul Casei. Dacă ar fi acolo, probabil ar fi mult mai uşor de gestionat relaţia cu angajatorii, cu încasarea acestor fonduri”, a precizat Herdea, potrivit Antena 3.

Sursă foto: Valeria Herdea

Preşedintele CNAS a participat la Conferinţa „Health Forum: Marile provocări din Sănătate în 2025”.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel