Din cuprinsul articolului
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a publicat în transparență decizională valorile punctelor în funcție de care sunt plătiți medicii de familie și cei din ambulatoriile de specialitate.
Potrivit unui comunicat, acestea sunt mai mici față de anul precedent cu 25% pentru medicii de familie și cu peste 30% pentru cei care acordă asistență medicală fără internare.
Președintele Asociației Medicilor din Ambulator, doctorul Cosmin Alexandrescu, atrage atenția asupra consecințelor.
Dr. Cosmin Alexandrescu: Colegii noștri sunt extrem de agitați din această cauză și părerea cvasi-unanimă este nesemnarea actelor adiționale
„ Deja colegii noștri sunt extrem de agitați din această cauză și părerea cvasi-unanimă este nesemnarea actelor adiționale pentru luna ianuarie și să se descurce Casa cu Ministerul de Finanțe să /…/ pacienții din România, în condițiile în care în acest an s-au luat niște măsuri fiscale; cresc impozitele, cresc prețurile, crește salariul minim, deci cresc și salariile pe care trebuie să le plătim la rândul nostru mai departe. Absolut toate cresc, veniturile noastre scad”, a declarat Cosmin Alexandrescu, potrivit RRA.
Astfel, valorile propuse de CNAS în transparență decizională sunt următoarele:
- 7,7 lei – valoarea punctului per capita
- 6,2 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală primară (medici de familie)
- 3,3 lei – valoarea punctului pe serviciu medical în asistenţa medicală ambulatorie.
„Conform Legii bugetului de stat pe anul 2024, în bugetul FNUASS sunt aprobate pentru acest an fonduri totale de 62,4 miliarde lei, din care pentru materiale și prestări servicii cu caracter medical suma de 44,5 miliarde lei, mai precizează reprezentanții CNAS.