Din cuprinsul articolului
Biletele de trimitere pentru investigații și analize medicale urmează să fie modificate, în urma unui proiect aflat în dezbatere publică propus de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS)
Noul format și instrucțiunile de completare au fost puse în dezbatere publică de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), printr-un proiect de ordin. După adoptarea noului format, vechile bilete de trimitere vor mai fi utilizate până cel târziu la finalul acestui an.
Odată cu noul bilet de trimitere, vor fi actualizate și instrucțiunile de completare ale acestuia.
CNAS. Biletele de trimitere pentru investigații și analize medicale vor fi modificate
Regula de bază rămâne aceeași, în sensul că biletul de trimitere pentru investigații paraclinice se completează de către medicii de familie aflați în relație contractuală cu casa de asigurări de sănătate.
În ce constă, mai exact schimbarea? Modificarea vizează stabilirea unor reguli pentru investigaţii paraclinice, radiologice sau de imagistică medicală, dar și analize medicale recomandate în cadrul consultaţiilor de prevenţie.
În astfel de cazuri se va întocmi bilet de trimitere distinct pentru analizele medicale de laborator recomandate, respectiv bilet de trimitere distinct pentru fiecare investigaţie de radiologie – imagistică medicală recomandată.
În plus, în situaţia în care printre analizele medicale pe care medicul de familie le recomandă în cadrul consultaţiei de prevenţie se regăseşte și testul Babeș-Papanicolau, se întocmeşte bilet distict pentru acest test.
În ceea ce privește formularelor vechi, folosite înainte de apariția Ordinului CNAS 502/2023, acestea se mai pot folosi până la epuizarea stocului existent, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie 2023.
Potrivit evz.ro, noul bilet de trimitere va intra în vigoare după ce proiectul de ordin va fi avizat, prin semnătură de ministrul Sănătății, dar și de președintele CNAS. Actul va fi publicat în Monitorul Oficial după care va produce efecte.
De menționat că, potrivit prevederilor din Legea sănătății, toți salariații care plătesc contribuții pentru sistemul de asigurări de sănătate au dreptul la consultații, investigații și tratament gratuit sau compensat. Mai mult, legea stabilește că salariații își mențin calitatea de asigurat încă trei luni de la data încetării raporturilor de muncă.