Sari la conținut

CNAS a decis cum îşi pot dubla veniturile medicii din România. Ce prevede noul Contract-cadru, care intră în vigoare de la 1 iulie

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Odată cu intrarea în vigoare a noului Contract-cadru, de la 1 iulie 2023 vor intra în vigoare şi normele metodologice de aplicare a acestuia, aprobate printr-un Ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al CNAS. Cele două acte normative creează împreună un cadru legal novator.

Potrivit noului CO-CA, medicii care aleg să îşi desfăşoare activitatea în mediul rural vor avea un venit dublu, pe o perioadă nedeterminată, faţă de cel pe care l-ar fi primit dacă ar fi ales să profeseze în oraş, cu condiţia ca în următorii doi ani de la instalare, să înscrie pe lista proprie minimum 60% din populaţia pe care o deservesc, a anunţat, Larisa Mezinu, şef serviciu Relaţii cu Asiguraţii şi Presa Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Oficialul CNAS a participat vineri la o masă rotundă cu tema „Sănătatea vine la tine”, organizată de Alianţa Pacienţilor Cronici din România (APCR) la Comisia pentru sănătate din Senat.

„În ceea ce priveşte medicii care aleg să-şi desfăşoare activitatea în mediul rural, medicul nou-venit care va intra în contract cu Casa judeţeană Galaţi (de asigurări – n.r.), va primi o bonificaţie financiară pentru că a ales să meargă într-o zonă unde nu există un alt medic de familie”, a transmis oficialul CNAS, citat de Agerpres.

„Astfel, pe lângă venitul pe care l-ar fi primit la oraş, dacă ar fi ales să profeseze acolo, pentru o listă minimă de persoane înscrise va primi încă pe atât, pe o perioadă nedeterminată, ca să ne asigurăm că va rămâne acolo şi îşi va desfăşura activitatea.

Singura condiţie, ca în următorii doi ani, să înscrie pe lista proprie, din populaţia pe care o deserveşte, minimum 60%. Acesta este un lucru important şi singurul pe care poate să îl facă finanţatorul sistemului de asigurări de sănătate în sprijinul medicinei de familie şi în atragerea medicilor în zonele defavorizate”, a precizat Mezinu.

Noutăţile care vor fi aplicate de la 1 iulie, pe domenii de asistenţă medicală

În asistenţa medicală primară, pe lângă dezvoltarea serviciilor preventive pentru toate persoanele înscrise pe lista medicului de familie, se introduc noi servicii diagnostice şi terapeutice, cum ar fi: recoltarea probelor biologice pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau pentru femeile simptomatice sau care planifică o sarcină, efectuarea testului Frax – utilizat pentru calculul riscului de fractură la pacienţii cu osteoporoză, efectuarea de tratamente intravenoase cu injectomat, imobilizarea unei fracturi, tratamentul entorselor şi luxaţiilor, spălătura gastrică etc.

Pentru comunicarea rapidă a informaţiilor necesare tratării pacienţilor, medicii de familie vor consemna în biletele de trimitere adresa de e-mail a cabinetului, la care poate fi transmisă electronic scrisoarea medicală de la ambulatoriul de specialitate sau de la spital, precum şi rezultatul analizelor/investigaţiilor paraclinice, după caz.

În asistenţa medicală ambulatorie clinică de specialitate se extinde lista cuprinzând afecţiunile care permit prezentarea direct la medicul de specialitate, incluzând şi hemofilia, talasemia, sifilisul (genital primar şi secundar al pielii şi mucoaselor), HIV/SIDA, dermatita atopică, deficitul congenital de factor VII, trombastenia Glanzmann, hemipareze, parapareze şi tetrapareze indiferent de etiologie.

În lista serviciilor diagnostice şi terapeutice au fost introduse o serie de servicii specifice pentru anumite specialităţi:

  • descărcarea şi interpretarea rapoartelor specifice dispozitivelor utilizate în gestionarea diabetului zaharat (dispozitive de monitorizare glicemică continuă, sisteme de infuzie subcutanată a insulinei – pompe de insulină, aplicaţii de monitorizare a valorilor glicemice) – specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli nutriţie;
  • tomografia în coerenţă optică – specialitatea oftalmologie;
  • extracţia dispozitivului intrauterin – specialitatea obstetrică – ginecologie;
  • tratamentul tumorilor exulcerate, suprainfectate, îngrijire complicaţii stome, fistule tumorale, tratamentul limfedemului – efectuate de medici cu atestat de îngrijiri paliative;
  • uroflowmetria – specialitatea urologie.
  • imunoterapia specifică cu vaccinuri alergenice standardizate cu administrare subcutanată – specialitatea alergologie şi imunologie clinică;
  • puncţie biopsie mamară ghidată ecografic – efectuată de medici cu specialitatea chirurgie generala, obstetrică-ginecologie, oncologie medicală cu atestat/competenţă în senologie imagistică, radioterapie cu atestat/competenţă în senologie imagistică.

Totodată, se extinde lista serviciilor medicale în scop diagnostic-caz cu servicii acordate pacientelor pentru depistarea precoce a cancerului de sân.

În asistenţa medicală ambulatorie de medicină fizică şi de reabilitare, pentru pacienţii cu diagnostic confirmat de accident vascular cerebral (în primele 4 luni de la AVC), pentru cei cu paralizie cerebrală, pentru pacientele cu limfedem după excizia ganglionară şi pentru cele cu anexectomie, precum şi pentru marii arşi (în primele 4 luni de la externare) se vor putea deconta servicii pentru o perioadă dublă decât până acum (maximum 42 zile pe an/asigurat). Această perioadă va putea fi împărţită în două fracţiuni, la recomandarea medicului de specialitate medicină fizică şi de reabilitare, în funcţie de afecţiunea de bază.

În asistenţa medicală dentară se introduce un nou serviciu decontat, detartraj cu ultrasunete şi periaj profesional, care se efectuează pentru toată dantura, un asigurat putând beneficia anual de un astfel de serviciu.

Pe lista investigaţiilor imagistice ce pot fi efectuate de medicii stomatologi se adaugă şi tomografiile dentare CBCT.

Totodată, valoarea orientativă lunară de contract creşte cu 50% faţă de cea din prezent, pentru mediul rural aplicându-se încă o majorare cu 50% (ajungând astfel la valoarea de 6.000 lei în mediul urban, respectiv 9.000 lei în mediul rural, pentru un program de lucru de 3 ore/zi).

În asistenţa medicală paraclinică din ambulatoriu se introduc noi analize de laborator decontate:

  • transferină serică;
  • alfa amilază;
  • lipază;
  • lactatohidrogenaza (LDH);
  • rezervă alcalină ( determinarea bicarbonatului seric);
  • vitamina B 12;
  • acid folic;
  • raport albumină/creatinină într-un eşantion de urină spontană.

Investigaţiile de microbiologie au fost revizuite conform observaţiilor Comisiei de Specialitate a Ministerului Sănătăţii, introducându-se totodată noi investigaţii precum examenul din secreţii vaginale, respectiv din tampon rectal – portaj Streptococcus agalactiae la gravide, prin metode de cultivare.

Noile servicii medicale de radiologie imagistică medicală şi medicină nucleară decontate sunt:

  • mamografie cu tomosinteză unilaterală şi mamografie cu tomosinteză bilaterală (investigaţii ce pot fi recomandate pentru monitorizarea pacientelor cu cancer de sân);
  • mamografie digitală 2D;
  • tomografie dentară CBCT mandibulară, maxilară, respectiv bimaxilară;
  • ecografie musculoscheletală;
  • ecografie cutanată;
  • ecografie a aparatului urinar/genital masculin;
  • ecocardiografie de efort;
  • RMN şold – articulaţie coxo-femurală nativ şi cu substanţă de contrast;
  • RMN whole-body;
  • limfoscintigrafie planară.

Pachetul de îngrijiri medicale la domiciliu va cuprinde noi servicii:

  • logopedie individuală;
  • masajul limfedemului;
  • evaluarea manuală a fecaloamelor;
  • recoltarea produselor biologice (sânge, urină, materii fecale).

Se introduc, de asemenea, noi activităţi de transport sanitar neasistat:

  • transportul de la şi la domiciliu al bolnavilor oncologici nedeplasabili cu propriile forţe pentru efectuarea radioterapiei sau chimioterapiei, inclusiv în alt judeţ;
  • transportul de la şi la domiciliu al bolnavilor nedeplasabili cu propriile forţe pentru administrarea parenterală a unor medicamente sub supraveghere specială, precum şi pentru administrarea nutriţiei parenterale, inclusiv în alt judeţ;
  • transportul la externare al pacienţilor post-transplant nedeplasabili cu propriile forţe, inclusiv în alt judeţ.

La dispozitivele medicale destinate recuperării unor deficienţe organice sau funcţionale în ambulatoriu, pentru reducerea birocraţiei, se elimină taloanele lunare pentru dispozitivele medicale acordate prin închiriere, utilizarea cardului naţional de asigurări sociale de sănătate este necesară numai la acordarea dispozitivului medical, iar durata prescripţiilor medicale pentru dispozitivele necesare pacienţilor cu unele afecţiuni ireversibile sau cu încadrare în grad de handicap accentuat ori grav definitiv va fi nelimitată.

Modelul de scrisoare medicală utilizată în sistemul asigurărilor sociale de sănătate a fost completat cu atenţionarea că nerespectarea obligaţiei medicului de specialitate din ambulatoriul clinic de specialitate sau din spital de a iniţia tratamentul prin prescrierea primei reţete pentru medicamente compensate, astfel cum este prevăzut în protocoalele terapeutice, precum şi de a elibera prescripţia medicală/bilete de trimitere/concediu medical/recomandări pentru îngrijiri la domiciliu/prescripţii pentru dispozitive medicale, în fiecare caz pentru care este necesar, se sancţionează potrivit contractului încheiat de furnizor cu casa de asigurări de sănătate.

Pentru transpunerea în practică a noilor acte normative şi asigurarea continuităţii furnizării de servicii medicale, medicamente şi dispozitive medicale către asiguraţi, casele de asigurări de sănătate din întreaga ţară încep perioada de semnare de noi contracte cu furnizorii, care vor fi valabile de la 1 iulie, se mai precizează în comunicat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel