Categories: Ştiri sănătate

CNAS a anunțat lista documentelor medicale care își încetează valabilitatea începând cu 31 martie. Sunt vizate biletele de trimitere și recomandările

Potrivit unui proiect de act normativ, unele documente medicale, cum ar fi biletele de trimitere sau recomandările, a căror valabilitate a fost prelungită în perioada stării de alertă, nu vor mai putea fi folosite după 31 martie. În acest caz, CNAS recomandă o nouă evaluarea din partea medicului specialist.

”Conform unui proiect de act normativ, o serie de documente, a căror valabilitate a fost prelungită în repetate rânduri pe perioada stării de alertă, îşi vor pierde valabilitatea în data de 31 martie 2022, fiind necesară o nouă evaluare a medicului specialist pentru emiterea unor noi documente”, a transmis, luni, CNAS.

  • Biletele de trimitere pentru specialităţi clinice, inclusiv pentru specialitatea medicină fizică şi de reabilitare; Biletele de trimitere pentru specialităţi paraclinice;
  • Recomandările medicale pentru îngrijiri medicale la domiciliu, îngrijiri paliative la domiciliu;
  • Recomandările medicale pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive ce se depun/se transmit la casa de asigurări de sănătate;
  • Deciziile de aprobare pentru procurarea dispozitivului medical, tehnologiilor şi dispozitivelor asistive.

Perioada de valabilitate a acestor documente este următoarea:

  • Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii.Excepţii: Pentru toate bolile cronice, biletele de trimitere pentru specialităţile clinice şi pentruîngrijiri paliative în ambulatoriu au valabilitate de până la 90 de zile calendaristice;
  • Biletul de trimitere pentru specialităţi clinice recomandate de medicul de familie, care are evidenţiat „management de caz”, are o valabilitate de 90 de zile calendaristice
  • Biletul de trimitere pentru specialitatea clinică medicină fizică şi de reabilitare are o valabilitate de maximum 90 de zile calendaristice de la data emiterii. Biletul de trimitere pentru specialităţi paraclinice are o valabilitate de maximum 30 de zile calendaristice de la data emiterii.
    • Prin excepţie: Pentru toate bolile cronice, valabilitatea biletului de trimitere pentru investigaţii paraclinice este de până la 90 de zile calendaristice;
    • Biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice – examinări histopatologice şi citologiceare termen de valabilitate 90 de zile calendaristice;
    • Biletul de trimitere pentru investigaţii paraclinice recomandate de medicul defamilie/medicul de specialitate din ambulatoriu, care are evidenţiat „management de caz”,are o valabilitate de 90 de zile calendaristice;
    • Biletul de trimitere pentru investigaţii medicale paraclinice de înaltă performanţă (RMN,CT, scintigrafie şi angiografie) are valabilitate 90 de zile.

Recomandarea medicală pentru dispozitive medicale, tehnologii şi dispozitive asistive îşi pierde valabilitatea dacă nu este depusă la casa de asigurări de sănătate în termende 30 de zile calendaristice de la data emiterii. Precizări:

  • În situația pacienților cu stome permanente, pentru obținerea dispozitivelor de protezare stomii, prescripția medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive;
  • În situația pacienților cu incontinență urinară permanentă, pentru obținerea dispozitivelor de incontinență urinară, prescripția medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 12 luni consecutive;
  • Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie și ventilare noninvazivă prescripția medicală se depune împreună cu cererea la casa de asigurări de sănătate o singură dată pentru un interval de maximum 90/91/92 de zile, în funcție de starea clinică și evoluția afecțiunii pentru persoanele care nu sunt încadrate în grad de handicap și de maximum 12 luni pentru persoanele care sunt încadrate în grad de handicap accentuat sau grav.

Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivului medicalare un termen de valabilitate de 30 de zile calendaristice de la data emiterii de către casa de asigurări de sănătate, cu excepția următoarelor situații:

  • Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii și incontinență urinară este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz. Decizia de aprobare pentru procurarea dispozitivelor de protezare stomii și incontinență urinară este însoțită de o anexă cu 3 taloane sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripția medicală;
  • Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, care nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice;
    Pentru echipamentele pentru oxigenoterapie decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală, respectiv maximum 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;
  • Pentru aparatele de ventilație noninvazivă decizia de aprobare este valabilă pentru perioada prevăzută în prescripția medicală și nu poate fi mai mare de 90/91/92 de zile calendaristice sau maximum 12 luni consecutive, după caz;
  • Decizia de aprobare pentru închirierea fotoliilor rulante, aparatelor pentru administrarea continuă cu oxigen și ventilație noninvazivă este însoțită de o anexă cu 3 sau 12 taloane, după caz, corespunzător perioadelor lunare, pentru perioada prevăzută în prescripția medicală.

 

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: