Sari la conținut

Una dintre cele mai cunoscute clinici private nu mai vrea pacienți vârstnici bolnavi de gripă

Pentru a evita eventualele contaminări, una dintre cele mai mari clinici private din România a anunțat restrângerea consultațiilor pentru pacienţii cu probleme respiratorii acute, pentru a păstra în siguranţă pacienţii care vin în cadrul clinicilor reţelei pentru alte patologii.

„În contextul numărului crescut de solicitări venit din partea pacienţilor cu patologie respiratorie, am decis să restrângem pentru o perioadă limitată programul de consultaţii în cazul pacienţilor adulţi cu patologie respiratorie acută pentru a putea asigura un flux optim şi a păstra în siguranţă pacienţii care se adresează pentru alte patologii. În cazul copiilor până în 18 ani programul nu a suferit modificări”, au transmis reprezentanţii MedLife pentru Ziarul Financiar.

Măsura vine în contextul în care numărul pacienţilor confirmaţi cu noul coronavirus este în creștere, iar nevoia de medici este una critică.

„Toate unităţile MedLife funcţionează în regim normal, implementând metodologia de supraveghere a noului coronavirus, în funcţie de deciziile Institutului Naţional de Sănătate Publică”.

MedLife are peste 6.600 de angajaţi în spitalele şi clinicile reţelei din ţară.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel