Sari la conținut

Clasamentul celor mai NESĂNĂTOASE țări, raportat la consumul de tutun, alcool și grad de obezitate. Unde se situează România?

Organizaţia Mondială a Sănătăţii a dat publicității date privind consumul de alcool, consumul de tutun şi nivelul de obezitate din 179 de ţări din întreaga lume, iar cercetătorii britanici au alcătuit un clasament al ţărilor cu cel mai mare consum de alimente nesănătoase şi alcool.

Potrivit The Independent, Cehia este ţara cel mai puţin sănătoasă din lume, conform noilor cercetări efectuate de clinica britanică Compare. Se știe că în Cehia berea este aproape un simbol național.

Studiul relevă că locuitorii din Republica Cehă sunt cei mai mari consumatori de alcool din întreaga lume. Fiecare individ consumă, în medie, 13,7 litri de alcool pur pe an, adică 550 de pahare, ceea ce ar însemna un pahar şi jumătate pe zi. De asemenea, Cehia a ocupat locul 11 în topul consumului de tutun, deși legile privind achiziţionarea şi consumul de tutun sunt extrem de aspre.

Podiumul celor mai nesănătoase ţări este completat de Rusia, urmată de Slovacia pe locul al treilea, locuitorii acestei ţări fiind pe locul şase în topul consumatorilor de tutun de pe planetă, consumând un număr de 2,637 de ţigarete pe an.  Marea Britanie a ajuns pe locul 19 pe listă, britanicii fiind, de asemenea, pe locul nouă în topul celor mai mari băutori din lume.

Europa de Est este cea mai nesănătoasă regiune din lume, ocupând nouă din primele 10 locuri. Singura excepţie au fost SUA, care au ocupat locul 10, din cauza faptului că au înregistrat cea mai ridicată rată de obezitate din lume, 35% din populaţia adultă fiind considerată supraponderală.

Regiunea cu cel mai mare nivel de obezitate din lume este Oceania, 41% din populaţia din Samoa având un indice de masă corporală (IMC) peste 30, ceea ce înseamnă un risc mare pentru sănătate. Fiji, Tonga, Tuvalu şi Kiribati au fost de asemenea incluse în topul celor zece ţări cu cele mai multe persoane obeze.

Topul 10 al celor mai nesănătoase ţări din lume arată așa:

  1. Cehia
  2. Rusia
  3. Slovenia
  4. Belarus
  5. Slovacia
  6. Ungaria
  7. Croaţia
  8. Polonia
  9. Luxemburg
  10. Lituania şi SUA

România este pe locul 18 în topul celor mai nesănătoase țări din lume, cu un consum de 1.619 țigări pe an, de persoană. În fața României se situează Grecia, Australia, Liban, Canada, Belgia, Estonia și Bulgaria (locul 11).

Ţara care a înregistrat cel mai mic procent de masă corporală din lume este Afganistan, doar 2,7% din populaţie având un IMC peste 30 de puncte. În plus, locuitorii Afganistanului fumează, în medie, doar 83 de ţigări pe an şi beau foarte puţin alcool, doar 0,7 litri, în medie, anual. Oricum, legile Afganistanului limitează consumul şi posesia de alcool.

În topul celor mai sănătoase ţări din lume, pe primele locuri se află Afganistan, Guineea, Niger, Nepal, Malawi, Somalia, Mozambic.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel