Categories: Ştiri sănătate

Clarvăzătoarea României, previziune șocantă despre Elena Udrea: ”O să i se întâmple ceva RĂU”

Clarvăzătoarea României, previziune șocantă despre Elena Udrea. Maria Ghiorghiu a făcut un anunț șocant după ce fosta politiciană a fost condamnată la închisoare.

Maria Ghiorghiu, clarvăzătoare, spune că Elena Udrea va fi în pericol în închisoare, căci i se va întâmpla ceva rău.

”Până acum nu s-a îndeplinit ceea ce am scris eu în 2018, și anume că viața Elenei Udrea în închisoare va fi pusă în pericol. Dacă până acum a scăpat cu bine, s-ar putea ca de acum încolo viața Elenei Udrea să fie în pericol în închisoare.

Chiar i se va întâmpla ceva. S-ar putea să i se întâmple ceva rău în închisoare. În acest arest va fi pusă viața în pericol a Elenei Udrea”, a anunțat Maria Gheorghiu la Antena Stars.

Elena Udrea a fost prinsă în Bulgaria şi în prezent se fac formalităţile pentru readucerea ei în ţară

Elena Udrea fusese dată în urmărire, după ce poliţiştii nu au găsit-o la domiciliul său din Corbeanca, de lângă Bucureşti, de unde ar fi trebuit să o ridice pentru încarcerare.

Fostul ministru al Turismului părăsise ţara ieri dimineaţă, înainte ca Instanţa Supremă să decidă, definitiv, că ea trebuie să execute şase ani de închisoare în dosarul „Gala Bute”.

Elena Udrea nu avea dispuse măsuri preventive sau interdicţii

Poliţia Capitalei precizează că Elena Udrea nu avea dispuse măsuri preventive sau interdicţii. În luna martie anul trecut, după ce a fost condamnată nedefinitiv la închisoare într-un alt dosar, procurorii DNA au cerut plasarea Elenei Udrea sub control judiciar, cu interdicţia de a părăsi ţara, însă două instanţe au refuzat.

Decizia a fost luată cu majoritate de voturi și este definitivă, a existat și o opinie separată, în sensul admiterii contestațiilor și reluării de la zero a procesului ”Gala Bute”.

La închisoare vor mai ajunge, pe lângă fostul ministru, Elena Udrea, fostul președinte al Federației Române de Box, Rudel Obreja, care are o pedeapsă de cinci ani și Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana ale Elenei Udrea cu o pedeapsă de 3 ani.

Prin decizia de ieri au fost menținute și deciziile de achitare a fostului ministru al economiei, Ion Ariton, și deciziile de condamnare cu suspendare ale celorlalți inculpați din dosar.

În iunie 2018 când s-a dat decizia definitivă în dosarul ”Gala Bute”, Elena Udrea era în Costa Rica, unde ceruse azil politic. Ea s-a întors în iulie 2019 în România.

Prin hotărâre, magistrații Instanței Supreme au aplicat o hotărâre a Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit că judecătorii naționali poți ignora o decizie a Curții Constituționale a României, dacă sunt anulate sentințe în dosare de fraude cu fonduri europene.

Este a doua oară când Elena Udrea fuge din ţară pentru a nu fi dusă la închisoare. În anul 2018, ea s-a sustras de la altă condamnare şi a fugit în Costa Rica. Acolo, a fost arestată, ulterior, şi extrădată în România, scrie RRA.

Recent Posts

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024: Zodia care primește o veste neașteptată

Horoscop rune 4-10 noiembrie 2024. Săptămâna următoare promite să fie una intensă pentru toate zodiile,…

o oră ago

Avertismentul unui medic: Acest tip de cartofi te pot ucide. Cum îi recunoști

Un medic din Singapore trage un semnal de alarmă cu privire la consumul de cartofi…

2 ore ago

Angela Similea și-ar fi pierdut casa din cauza datoriilor. Unde a ajuns să locuiască artista

La 78 de ani, Angela Similea trece printr-o perioadă dificilă. După moartea celui de-al patrulea…

2 ore ago

Dana Budeanu s-ar fi căsătorit în secret cu fiul unui politician influent

Potrivit unei serii de dezvăluiri surprinzătoare Dana Budeanu, cunoscută pentru opiniile sale controversate, ar fi…

3 ore ago

Trucul care te ajută să previi formarea mucegaiului în borcanele de zacuscă

Zacusca ta se poate menține proaspătă mai mult timp! Află cum să previi formarea mucegaiului…

3 ore ago

Aceste pensii vor fi recalculate după o nouă formulă – ce sume vor primi în plus beneficiarii

Parlamentul a adoptat o nouă formulă de recalculare pentru pensiile militare, promițând creșteri semnificative pentru…

4 ore ago

Citeste si: