Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca a demarat un proiect amplu de consolidare, renovare și modernizare a clădirii “Farmacia B”, în vederea amenajării Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului.
Lucrările la clădirea situată la intersecția străzilor Victor Babeș și Ion Creangă din Cluj-Napoca, construită în 1913, se vor desfășura pe o perioadă de doi ani. Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și din fonduri proprii ale universității, valoarea totală al investiției fiind estimată la 28.457.460 lei.
Prin acest proiect, se va asigura o infrastructură modernă, în acord cu standardele actuale și condiții adecvate pentru participanții la procesul de educație și cercetare, urmărindu-se două obiective importante:
- Un mediu de învățare axat și mai mult pe cercetare, astfel încât studenții să poată înțelege cât mai bine partea de cercetare farmaceutică și raportarea acesteia la medicina contemporană.
- Oferirea unor spații în care cadrele didactice să pregătească lucrări practice relevante pentru procesul de educațional și să desfășoare activități de cercetare competitive la nivel european.
Astfel, vor fi amenajate 13 laboratoare de cercetare, 5 laboratoare didactice, 6 săli de lucrări practice și 10 birouri pentru doctoranzi, asistenți, șefi de lucrări și profesori.
Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” este o universitate modernă şi dinamică, cu o ofertă educațională atractivă atât la nivel național, cât și pe piața europeană a educației. Universitatea se concentrează pe adaptarea activă a educației medicale la cerințele pieței serviciilor de sănătate, unde este nevoie de absolvenți tot mai bine pregătiți, cu competențe profesionale şi abilități practice dovedite, susținute de bune abilități de comunicare şi cu atitudinile specifice profesiei bine dezvoltate.
„Dezvoltarea infrastructurii de educație și cercetare şi utilizarea acesteia în interesul larg al echipelor didactice și de cercetare din Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este unul dintre obiectivele principale ale planului strategic 2020-2024 adoptat anul acesta de Senatul Universității. Capitalul obținut în urma procesului educațional este foarte greu de estimat în termeni absoluți și cuantificați în beneficii financiar-economice, însă oferirea unui proces educațional de cea mai înaltă calitate contribuie pozitiv la dezvoltarea culturală, educațională și economică a oricărei societăți”, transmite prof. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul UMF „Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.
Componenta educațională a Centrului de Cercetare privind Dezvoltarea Medicamentului va consta în pregătirea studenților Facultății de Farmacie, a rezidenților şi a masteranzilor de la programele de studii axate pe industria farmaceutică, precum și a doctoranzilor din domeniile tehnologie farmaceutică, biofarmacie, chimie farmaceutică şi chimie organică.
Centrul se adresează profesioniștilor din domeniul farmaceutic (companii de medicamente, farmacişti) care pot colabora cu Facultatea de Farmacie în cadrul unor proiecte, pe diverse teme, referitoare la dezvoltarea, fabricarea, calitatea, eficiența și siguranța produselor medicamentoase.