Ciuperca miraculoasă care previne cancerul, bolile de inimă şi alte afecţiuni

În lume există aproximativ 14.000 de tipuri de ciuperci şi printre ele se află adevărate minuni ale lumii. Una dintre acestea este Agaricus Blazei Murill. Aceasta creşte spontan în regiunea înaltă, muntoasă Piedade, din sud-estul Braziliei (unde este cunoscută sub numele de „ciuperca zeilor”), şi este cultivată în America de Sud, China şi Japonia. Condiţiile de creştere ale acestei ciuperci sunt, printre altele: temperatura înaltă, multă umiditate, aer purificat şi sol cu îngrăşăminte. Oamenii de ştiinţă au remarcat-o în 1960.

Pe cât este de rară şi de greu de găsit, pe atât este de valoroasă pentru noi această ciupercă, deoarece conţine nişte calităţi medicale surprinzătoare. În 1960, doi cercetători de la Universitatea Pennsylvania din Statele Unite au emis ipoteza conform căreia ciuperca Agaricus are efecte benefice asupra sănătăţii locuitorilor din zona Piedade. Ei au făcut o prezentare academică, analizând conţinutul nutritiv al acesteia. În plus, au fost făcute studii adiţionale care au demonstrat efectul ciupercii asupra tensiunii arteriale, cancerului şi altor afecţiuni. În cele din urmă a intrat în centrul atenţiei atunci când preşedintele Ronald Reagan a folosit-o într-un tratament postoperator, în urma unei operaţii de cancer de piele.

Creşte imunitatea împotriva cancerului
Ciuperca Agaricus Blazei Murill are un bogat conţinut de proteine, vitamine şi minerale. De asemenea, conţine şase tipuri de steroizi (cerebusterol şi ergosterol), ce ajută la oprirea creşterii numărului de celule canceroase. La testul HeLa (oprirea multiplicării celulelor), pentru care s-a folosit un ţesut afectat de cancer uterin, o cantitate foarte mică de steroizi (10-30 ppm) a oprit celulele canceroase să se multiplice. Primul rezultat al unui test clinic a fost prezentat la al doilea Simpozion Internaţional despre Efectul Ciupercilor, la Seoul, Coreea de Sud, în mai 1994. De asemenea, Agaricus şi-a dovedit eficienţa şi în cazurile în care ciuperca a fost luată în paralel cu alte tratamente, eliminând efectele secundare şi crescând imunitatea organismului.

Medicamentul care conţine ciuperca
Această ciupercă poate fi găsită în produsul Oyama Agaricus Blazei Micro C. Acesta conţine 120 de elemente esenţiale bunei funcţionări a organismului (minerale, vitamine şi aminoacizi), fapt pentru care a primit evaluări excelente de la asociaţii de medicină alternativă de renume din Japonia şi din SUA.

Acest produs are cel mai mare nivel de proteine (46,2% faţă de media de 43%), cel mai înalt nivel de carbohidraţi nonfibroşi (38%) şi conţine mai mult acid glutamic monosolium glutamat decât alte ciuperci. Produsul, care conţine 100% extract de Agaricus Blazei Murill, se dizolvă în apă şi se asimilează uşor. Singurele persoane care nu pot consuma acest produs miraculos sunt cele care au alergii la ciuperci.

Printre efectele minunate ale consumului acestei ciuperci amintim:
– rolul antitumoral prin activarea sistemului imunitar al gazdei şi al sistemului reticulo-endotelial, stimulând inducţia de interferon, acţionând ca BRM şi prelungind viaţa. Se ştie deja că ciuperca Agaricus Blazei Murill are efect antitumoral cu 20%-25% mai ridicat decât speciile de ciuperci Lentinus, Flammulina velutipes, Pleurotus ostreatus sau Pholiota nameko, suprimând multiplicarea celulelor canceroase;

– prevenirea cancerului;
– reducerea glicemiei, fiind benefică în cazul diabetului;
– scăderea tensiunii arteriale;
– scăderea colesterolului;
– remediu pentru arteroscleroză şi osteoporoză;
– întărirea sistemului imunitar (previne astfel apariţia tumorilor maligne);
– tratarea alergiilor cutanate;
– reglarea secreţiei tiroidiene;
– protejarea împotriva virusului hepatic;
– stimularea producţiei de globule roşii;
– favorizarea absorbţiei intestinale;
– detoxifierea organismului;
– stimularea sistemului nervos;
– reglarea contracţiei musculare;
– regenerarea capilară şi epitelială;
– păstrarea funcţiei reproductive.
– antiinflamator.
Aceste beneficii au fost confirmate de Asociaţia Japoneză de Cancer şi de Asociaţia Farmaceutică Japoneză. În acest moment se desfăşoară studii pe efectele anticancer şi antivirus.

 

Recent Posts

Boala Parkinson poate fi controlată prin diverse exerciții. Află cele 7 meșteșuguri și activități benefice

Boala Parkinson, o tulburare neurologică progresivă în care cantitatea de dopamină din anumite zone ale…

15 minute ago

ALEGERI prezidențiale 2024. Se preconizează răsturnări spectaculoase între candidați. Marea surpriză, la ora 21.00

ALEGERI prezedențiale 2024. În sediile marilor partide și în birourile sociologilor care analizează datele venite…

44 de minute ago

Suplimentele care pot ajuta la scăderea tensiunii arteriale la persoanele obeze. Doza zilnică recomandată

Suplimentele de vitamina D ar putea scădea tensiunea arterială la persoanele în vârstă care sunt…

o oră ago

Arsenie Boca a avut dreptate! Profeții cutremurătoare despre România care s-au împlinit deja. Ce ne așteaptă în viitor

Arsenie Boca, cunoscut drept „Sfântul Ardealului”, este una dintre cele mai venerate figuri ale ortodoxiei…

2 ore ago

Compania care oferă recompense în bani pentru a ajuta angajații să-și găsească dragostea și fericirea

Compania care oferă recompense în numerar pentru a ajuta angajații să-și găsească dragostea și fericirea…

2 ore ago

Horoscop RUNE 25 noiembrie-1 decembrie. Mihai Voropchievici anunță zodiile copleșite de cadouri și atenții

Horoscop RUNE 25 noiembrie-1 decembrie. Mihai Voropchievici a prezentat previziunile astrale pentru toate semnele zodiacale,…

3 ore ago

Citeste si: