Categories: Stil de viaţă

Infecții, dereglări hormonale sau cancer, boli grave care ți se pot citi pe chip! Semne care indică posibile afecțiuni

Semne ale bolilor care se pot citi pe chip. Cum îți descifrezi starea de sănătate observând aceste detalii. Te-ai gândit vreodată că există anumite afecțiuni care ți se pot citi pe chip?

Însă nu doar starea de sănătate poate fi citită pe chip, ci și trăsăturile personalității și modul cum, prin alegerile de zi cu zi, lucrăm în beneficiul sau în dezavantajul nostru.

Dragostea, comunicarea, succesul sau insuccesul în afaceri lasă urme pe fețe. Coco Chanel obișnuia să spună: „Natura îți dă chipul pe care‑l ai la 20 de ani. Viața îți modelează chipul pe care‑l ai la 30 de ani. Dar la 50 de ani ai chipul pe care‑l meriți”. Eric Standop, unul dintre cei mai mari experţi internaţionali în citirea feţei și diagnoză, susține afirmația lui Coco Chanel și chiar o folosește ca motto al cărții Citirea feței. Cum să descifrezi o persoană după trăsăturile chipului, publicată de editura Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei.

 

Cu conferințe susținute în peste 20 de țări, fondatorul Academiei de Citire a Feței, Eric Standop istorisește, în primul capitol al cărții, povestea propriei vieți și cum a descoperit această artă încercând să-și recupereze sănătatea.

Persoană analitică, pragmatică, foarte determinată, Eric Standop mărturisește că porecla sa a fost multă vreme „Jack Russell, după un terrier activ și plin de energie”.

Dornic permanent să se autodepășească, neținând cont de limite, Eric Standop a contractat 15 boli diferite, printre care și burnout, iar organismul a început să-i cedeze. La un curs de nutriție pe care-l urma, profesorul, specialist în diagnoză și citirea feței, i-a recomandat să reducă numărul de cafele băut zilnic, pentru că problemele intestinale se vor agrava.

Faptul i-a suscitat atenția, iar, după ce a întâlnit un maestru chinez specialist în citirea feței, surpriza a fost și mai mare: acesta a reușit să-i vadă pe chip semnele celor 15 boli diagnosticate deja de medici.

„Mulți ani, femeile cu care m-am întâlnit îmi spuneau că am niște ochi verzi superbi. Și eu eram foarte mândru de ei și îi consideram cea mai frumoasă trăsătură a mea”, spune Eric Standop într-un interviu pentru New York Post. Însă, la un curs de citire a feței, specialistul a remarcat ochii de un verde intens ai lui Standop și a adăugat: „Acesta nu este un compliment. Este un semn că în organism există prea multă aciditate”. Cum medicii au confirmat diagnosticul, Standop a ținut o dietă, evitând cafeaua, alcoolul, zahărul și prăjelile, iar ochii au revenit la culoarea normală, albaștri.

Starea de sănătate se citește pe chip și, așa cum afirmă și Eric Standop în Citirea feței, „cu mii de ani în urmă, înainte de microscoape și de aparatura radiologică, citirea feței era metoda principală de diagnostic medical. De‑a lungul a mii de ani s‑au dezvoltat numeroase tradiții, de la diagnoza facială europeană la Ayurveda indiană și, desigur, sistemul chinez Mien Shiang. În prezent, medicina integrativă, ce combină disciplina alopată (convențională) cu cele alternative, încorporează o serie de metode tradiționale de diagnostic și tratament, printre care și citirea feței”.

Însă autorul cărții Citirea feței subliniază în mai multe rânduri că orice indiciu observat trebuie confirmat de un medic. De asemenea, semnele stării de sănătate așa cum pot fi citite pe chip sunt semnificative dacă persistă și nu dacă sunt rezultatul unor nopți nedormite sau alergii.

5 semne care indică posibile afecțiuni descrise de Eric Standop în Citirea feței sunt:

1.Ochii apoși indică slăbirea nervilor și apar de cele mai multe ori la persoane care sunt triste, îngrijorate sau dezechilibrate emoțional ca urmare a unei traume. Mai pot să se manifeste schimbări frecvente de dispoziție afectivă sau alte tulburări afective.

2.Ochii încețoșați, care sunt un efect al ochilor apoși, pot să însemne un nivel scăzut de vitalitate și, astfel, o predispoziție ridicată către inflamație și infecții.

3.Pielea subțire, aproape transparentă în jurul ochilor poate fi determinată de somnul insuficient, dar mai poate să indice și modificări hormonale, alergii sau eczemă.

4.Ochii adânciți în orbite apar când depozitele de grăsimi din spatele acestora se micșorează, probabil din cauza unei boli grave, ce poate fi determinată numai în urma unui examen medical. Cititorii de fețe asociază astfel de ochi cu un nivel foarte scăzut de energie și îi previn pe cei care au ochii adânciți în orbite să evite să se suprasolicite. Asocierea dintre adâncirea ochilor în orbite și tâmplele scobite poate să reprezinte o situație ce pune viața în pericol.

5.Buzele umflate, amândouă sau doar una dintre ele, indică adesea o reacție alergică la alimente, băuturi sau cosmetice, în special dacă umflarea lor este însoțită de simptome precum ochi lăcrimoși, inflamarea mucoaselor și înroșirea pielii.

O inflamare persistentă fără o cauză clară impune o consultație medicală, căci poate fi un simptom de tulburări neurologice sau, când buza de jos este umflată și plină de cruste roșii sau albe, un prim stadiu al unui anumit cancer de piele.

Nu întâmplător, ca moto al cărții sale, Eric Standop folosește și un citat din „Hamlet” de William Shakespeare: „Dumnezeu v-a dat un chip și voi vă faceți altul”.

Autorul cărții Citirea feței oferă celor care lecturează acest volum și un ghid detaliat, cu multe ilustrații, cu ajutorul căruia fiecare se poate perfecționa în arta citirii feței. Aceasta pentru că, deși în mod obișnuit citim fețele ajutați de intuiție, pentru a descifra în mod real, rațional chipurile celor din jur este nevoie de cunoștințe temeinice în domeniu.

Recent Posts

TOP 5 vitamine esenţiale recomandate pentru o inimă sănătoasă

Conform studiilor științifice, există mai multe vitamine care s-au dovedit a susține sănătatea inimii, reducând…

19 minute ago

Avertismentul specialiștilor: România lovită de tsunami. De ce este țara noastră vulnerabilă?

Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP) a subliniat cu ocazia Zilei Internaţionale de…

40 de minute ago

Camelia Pătrășcanu: tranzitul lui Mercur în Săgetor aduce un succes colosal acestor trei nativi! Le pune Dumnezeu mâna-n cap

Camelia Pătrășcanu subliniază că tranzitul lui Mercur în Săgetător, care a început pe 3 noiembrie…

59 de minute ago

Anunțul momentului făcut de Ion Țiriac: se va construi CEL MAI MARE SPITAL de psihiatrie pediatrică din țară! Află cum poți contribui și tu!

Ion Țiriac s-a angajat într-un proiect caritabil ambițios alături de Fundația Metropolis, care vizează construirea…

o oră ago

Se pregăteşte în laboratoare noul tratament miraculos pentru obezitate

Novo Nordisk, compania daneză care a revoluționat deja piața cu medicamentele Ozempic și Wegovy, se…

2 ore ago

APMGR: Paracetamolul și Metforminul riscă să fie retrase de pe piață. Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariția unor medicamente esențiale

APMGR. Producătorii de medicamente generice atrag atenția că românii ar putea rămâne fără Paracetamol și…

2 ore ago

Citeste si: