Sari la conținut

Ciolacu: În fiecare judeţ avem investiţii masive care vor transforma sistemul medical

Marcel Ciolacu
Sursa foto: Guvernul României
Marcel Ciolacu, premierul Romaniei

Sistemul medical din România se va alinia la standarde internaționale. Cel puţin aşa anunţă premierul Marcel Ciolacu, care susţine că în fiecare judeţ sunt investiţii masive ce vor schimba sistemul medical în beneficiul direct al pacienţilor.

2 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii sistemului sanitar românesc

Potrivit şefului Executivului, doar în PNRR sunt prevăzute peste două miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii sistemului sanitar românesc. El a mai anunţat că a început construcţia celor trei spitale regionale, dar sunt modernizate şi realizate mai multe spitale judeţene.

”În pofida unui mandat agitat, cu multiple crize suprapuse, ce au necesitat rezolvări urgente, am urmărit cu prioritate câteva puncte esenţiale, iar cel mai important dintre acestea a fost să răspundem nevoilor acute de investiţii în sănătate. De aceea astăzi în faţa dumneavoastră pot vorbi despre investiţiile fără precedent, care vor schimba faţa sistemului medical.

În fiecare judeţ al ţării avem în acest moment investiţii masive ce vor transforma sistemul medical în beneficiul direct al pacienţilor şi personalului medical. Doar în PNRR sunt prevăzute peste două miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii sistemului sanitar românesc”, a declarat Marcel Ciolacu, potrivit News.ro.

Investiţii în construcţia de noi spitale

”Din această primăvară am început construcţia a trei spitale regionale la Iaşi, Cluj şi Craiova. În paralel am început să construim şi să modernizăm spitale judeţene, dar şi să dotăm cabinetele medicilor de familie, să modernizăm, să dotăm cu echipamente medicale ambulatoriile de specialitate.

Şi tot cu fonduri din PNRR am început procesul de digitalizare a spitalelor, a caselor de asigurări de sănătate, dar şi a Ministerului Sănătăţii şi unităţilor din subordine”, a explicat premierul.

Marcel Ciolacu s-a referit şi la proiectele de digitalizare a spitalelor din ţară. ”În total investim 745 de milioane de lei în peste 200 de proiecte de digitalizare a spitalelor din ţară. Scopul este simplu. Creşterea accesului la servicii de sănătate de calitate, optimizarea managementului, planificarea resurselor umane şi reducerea erorilor. Alte şapte miliarde de lei sunt alocate pentru spitale noi şi moderne, echipate şi dotate la cele mai înalte standarde”, a mai declarat primul ministru.
Spitalul Regional de la Craiova
sursa foto: spitalregionalcraiova.ro

Deblocarea angajărilor în sistemul medical

”Pe lângă investiţiile în infrastructură, preocuparea noastră a vizat şi resursa umană. De aceea am deblocat angajările pentru aproximativ 13.000 de posturi vacante din spitale şi serviciile de ambulanţă. Şi în continuare trebuie să lucrăm mai mult împreună cu autorităţile locale şi organizaţiile neguvernamentale pentru a aduce personal medical în zonele unde acesta nu există.

Din fericire însă migraţia profesioniştilor este pe un tren descendent, dar asta nu înseamnă că nu mai trebuie lucrat la soluţii inteligente stimulative pentru îmbunătăţirea calificării profesionale. Ştiu că acest proces de creştere a calităţii serviciilor medicale nu este atât de rapid pe cât mi-aş dori sau ne-am dori cu toţi.

Ştiu că sunt în continuare multe lucruri de făcut, dar ştiu sigur că drumul pe care am pornit este calea corectă pentru români şi pentru România”, a mai transmis Marcel Ciolacu.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel