Categories: Ştiri sănătate

Cine va primi a treia doză și cum știi dacă ai nevoie de ea?Medic: „O să vă prezint grupele mari de afecţiuni care vor beneficia de doză suplimentară”

A treia doză de vaccin va fi utilizată pentru a stimula răspunsul imun împotriva virusului care provoacă Covid-19. Aceasta va fi recomandată persoanelor cu vârste înaintate, de peste 65 de ani, și persoanelor care suferă de anumite afecțiuni sau fac parte dintr-un domeniu de lucru care prezintă riscul îmbolnăvirii.

Doza trei de rapel, așa cum o numesc medicii, a primit autorizarea din partea Agenției Americane pentru Medicamente și Alimente (FDA). Astfel, în curând, România va putea administra a treia doză, esențială în cazul unor persoane pentru a dobândi o protecție sporită împotriva virusului.

Cui îi este recomandată a treia doză?

Valeriu Gheorghiță, medic și coordonator al campaniei de vaccinare anti-COVID în România, dezvăluie grupele de persoane care vor primi, conform protocolului, a treia doză de vaccin anti-COVID.

„Suplimentar, pe lângă persoanele de peste 65 de ani, aceste categorii de persoane vor fi eligibile şi pentru doza de rapel, doza booster, la cel puţin şase luni de la schema de vaccinare iniţială.

O să transmit şi o să vă prezint şi grupele mari de afecţiuni care sunt definite în momentul de față pentru a beneficia de doză suplimentară, respectiv de doză booster şi aici vorbim de pacienţii oncologici, atât pacienţi cu tumori solide, cât şi pacienţii care au afecţiuni oncologice hematologice, care sunt fie în curs de tratament activ, fie trataţi anterior şi, de asemenea, pacienţi care se află în faza post-terapie oncologică, dar care au factorii de risc agravanţi, care nu ţin de afecţiunea oncologic, cum ar fi bolile pulmonare, cum ar fi boli cardiovasculare asociate, diabet, ciroză hepatică și alte condiții de imunodepresie.

O altă categorie mare, în afara bolnavilor oncologici, sunt pacienții post-transplant de organe solide sau celule stem hematopoetice, cu sau fără patologii asociate.

O a treia categorie

Cea a pacienților cu afecțiuni cronice, cum sunt bolile pulmonare cronice, cum sunt bolile cardiovasculare, bolile cronice hepatice, bolile cronice hematologice, cu necesar mare de transfuzii de sânge, bolile cronice renale, pacienții, de pildă, care sunt în stadiu de predializă sau pacienții care sunt în curs de dializă intermitentă, bolile cronice endocrinologice – și aici menționez diabetul zaharat complicat, bolile cronice reumatice din sfera reumatologică, fie autoimune, fie inflamatorii, bolile cronice dermatologice sub tratament imunosupresor imunomodulator, anumite afecțiuni neurovasculare și neurovegetative, demenţe, boli psihiatrice în stadiu avansat, bolile congenitale, cum ar fi Sindromul Down.

O a patra categorie

Pacienții cu imunodeficiențe moderate sau severe, datorate imunodeficiențelor primare, cum ar fi, sigur, o serie de afecțiuni moștenite, sindromul DiGeorge, sindromul Wiskott-Aldrich, imunodeficienţele dobândite, cu sau fără boli asociate, de pildă, diabet zaharat, pacienții cu infecție HIV în orice stadiu, prioritar, pacienții care sunt cu infecție HIV avansată, pacienți care nu se află în tratament, imunodeficienţele secundare care urmează unui tratament imunosupresor, cum ar fi radioterapie, chimioterapie, terapiile biologice, terapiile cu cortizon și, sigur, mai sunt și alte afecțiuni particulare care sunt definite și vor fi transmise în momentul în care va fi finalizată strategia pentru doza 3”, explică Valeriu Gheorghiță, potrivit RADOR.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

6 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

7 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

7 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

7 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

8 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

8 ore ago

Citeste si: