Sari la conținut

Cine este Victor Costache, noul ministru al Sănătății

Victor Costache este noul ministru al Sănătății în cabinetul Orban, cabinet învestit cu drepturi depline în seara zilei de 4 noiembrie 2019.

Victor Costache este medic chirurg și membru al Colegiului Francez de Chirurgie Cardiovasculară și are 45 de ani.

Victor Costache a absolvit Facultatea de Medicină din cadrul UMF „Grigore T. Popa” din Iași, în 1999. După ce a făcut un an de rezidenţiat în ţară, Costache a decis să plece în Franţa, unde a urmat un nou rezidențiat.

Potrivit CV-ului postat pe site-ul Universității Lucian Blaga din Sibiu, în Franța, medicul român s-a specializat în chirurgie cardio-vasculară şi toracică. A lucrat în spitale din Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Scoţia, Germania dar și în Quebec.

În 2014, după ce a lucrat mai bine de 10 ani în spitale din străinătate, Victor Costache a decis să se întoarcă în România, pentru a profesa în Sibiu. Aici, a pus bazele unei secţii de chirurgie cardiovasculară şi pulmonară la un spital privat.

Victor Costache a realizat mai multe intervenții chirurgicale în premieră. Una dintre acestea a fost atestată de Academy of World Records ca record mondial pentru prima operație complexă de disecție de aortă tratată endovascular, potrivit Hotnews.ro.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel