Categories: Ştiri sănătate

Cine este bărbatul care a primit transplantul cu inimă de porc. Individul salvat a înjunghiat în trecut un om!

Cine este bărbatul care a primit transplantul cu inimă de porc. În cercurile medicale, este considerat neetic să se bazeze îngrijirea medicală pe cazierele anterioare, în general.

Primul transplant de acest fel care implică o inimă de porc modificată genetic a ridicat întrebări etice, după ce s-a dezvăluit că pacientul care a fost operat mai devreme a înjunghiat un bărbat de mai multe ori, lăsându-l paralizat.

David Bennett Sr, 57 de ani, a ajuns cunoscut în întreaga lume la începutul acestei săptămâni, când s-a anunțat că se află în recuperare în siguranță după primul transplant de inimă de porc transgenic de succes din lume, la Centrul Medical al Universității din Maryland.

Medicii universității au anunțat procedura ca fiind un pas important în a ajuta cei peste 110.000 de oameni de pe listele de transplant de organe în fiecare an să primească ajutor la timp, unde mulți mor înainte de a putea fi operați.

„Aceasta a fost o intervenție chirurgicală revoluționară și ne aduce cu un pas mai aproape de rezolvarea crizei deficitului de organe. Pur și simplu nu există suficiente inimi umane de donatori disponibile pentru a umple lista lungă de potențiali beneficiari”, a declarat Dr. Bartley P Griffith, care a efectuat operația, într-un comunicat.

Știrea a avut cu siguranță un alt impact pentru Leslie Shumaker Downer, al cărui frate a fost înjunghiat de Bennett și rămas paralizat într-un atac la un bar din Maryland în 1988. El a declarat pentru The Washington Post, care a descoperit condamnarea anterioară, că a recunoscut importanța transplantului de inimă, dar nu îl vede pe Bennett ca pe un erou.

Acum primește o a doua șansă, cu o inimă nouă

„Ed a suferit. Ani și ani, familia mea s-a confruntat cu o traumă, în timp ce Bennett, după ce a ieșit din închisoare, și-a văzut mai departe de viață. Iar acum primește o a doua șansă, cu o inimă nouă. Cred că ar fi trebuit ca inima să ajungă la cineva care să merite asta!”, a comentat Leslie Shumaker Downey.

Pe 30 aprilie 1988, Bennett l-a înjunghiat pe Ed de șapte ori într-un bar din Hagerstown, Maryland, după ce l-a văzut pe Ed flirtând cu soția sa.

El a fost condamnat la 10 ani de închisoare și a fost obligat separat să plătească familiei Shumaker 3,4 milioane de dolari într-un proces civil, pe care ei au susținut că nu i-au primit niciodată.

Edward Shumaker a rămas paralizat într-un scaun cu rotile în următoarele două decenii, înainte de a suferi un accident vascular cerebral în 2005 și a murit doi ani mai târziu.

Centrul Medical Universitar a declarat într-o declarație că oferă „îngrijire vitală fiecărui pacient care iese pe ușile sale pe baza nevoilor sale medicale, nu a istoricului sau a circumstanțelor vieții… Acest pacient a venit la noi de nevoie și a fost luată o decizie în ceea ce privește eligibilitatea lui pentru transplant numai pe baza dosarelor sale medicale.”

În majoritatea cercurilor medicale, este considerat neetic să refuzi cuiva îngrijiri medicale pe baza cazierului său penal.

Recent Posts

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate pentru întreg GLOBUL

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Psihologul Sînziana Burcea, despre metoda MIFNE: Este o noutate…

14 minute ago

Aceste zodii intră în cea mai puternică perioadă a vieții lor în 2025

Ar fi frumos dacă viața ar curge mereu ca laptele și mierea, dar din păcate…

45 de minute ago

Spitalul de Recuperare Medicală `Sfântul Sava` – premiat de Capital Top 100 Performeri în Sănătate

La cea de-a doua ediție, gala Capital Performers în Sănătate a acordat aseară un premiu…

54 de minute ago

Simptome ale demenței care apar în viața de zi cu zi. Mulți le ignoră până e prea târziu

Deși pierderea memoriei reprezintă deseori un prim semn al maladiei, demența se mai poate manifesta…

o oră ago

Predicția din 1995 a lui Bill Gates care s-a adeverit: de ce nimeni nu a luat-o în serios

În 1995, când Microsoft era încă o companie emergentă, co-fondatorul acesteia, Bill Gates, a participat…

2 ore ago

Pacient cu cancer intestinal: ‘Am crezut că am un hemoroid’

Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…

2 ore ago

Citeste si: