Cine a fost singurul care a putut pronunța adevăratul nume al lui Dumnezeu în Vechiul Testament?

Cuvântul „Dumnezeu ” este adesea asociat îndeaproape cu religiile abrahamice: iudaismul, creștinismul și islamul. Cu toate acestea, conceptul nu se limitează la aceste tradiții.

De la Zeus, tatăl zeilor și al oamenilor în Grecia Antică, la Hunab-Ku, o divinitate recunoscută în cultura mayașă, omenirea a căutat să înțeleagă natura divinului.

Deși diverse culturi și religii au atribuit nume divinului, pronunția acestora rămâne învăluită în mister. Acest aspect, plin de simbolism, își poartă propriile complexități.

Are Dumnezeu un nume propriu în Biblie?

În cartea Exodul, capitolul 3, versetele 13-15, există un pasaj în care Dumnezeu îi dezvăluie numele său lui Moise.

Versetul 13:

Moise: „Iată, vin la copiii lui Israel și le spun: Dumnezeul părinților voștri m-a trimis la voi. Dacă mă vor întreba: „Care este numele Lui?”, ce le voi răspunde?”.

Versetul 14:

Dumnezeu: „Eu sunt Cel care sunt. Așa să le spui copiilor lui Israel: „Eu sunt cel trimis la voi”.”

Versetul 15:

Dumnezeu: „Așa să spui copiilor lui Israel: „Domnul, Dumnezeul părinților voștri, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov, m-a trimis la voi. Acesta este numele Meu pentru totdeauna; prin el voi fi pomenit în vecii vecilor.”

Mai târziu, când îi dă poruncile lui Moise, el decretează o interdicție privind menționarea numelui său în zadar. Conform Exodului 20:7, se spune: „Să nu rostești în deșert numele Domnului Dumnezeului tău, căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe nimeni care va rosti în deșert numele Lui”.

Numele interzis al lui Dumnezeu

În Biblie, există mai multe nume pentru divinitate. Unul dintre cele mai remarcabile pentru misterul său este Tetragrammaton, care este numele propriu al lui Dumnezeu în ebraică.

Acest nume este compus din patru litere în ebraică: (YHVH). În limba engleză, se pronunță de obicei ca „Yahweh”.

Pronunția sa completă era un secret, cunoscut doar de marele preot al templului din Ierusalim. O dată pe an, în ziua solemnă de Yom Kippur, el îl rostea în Sfântul Mormânt, care era cel mai sacru spațiu din templu.

Secretul din spatele pronunțării consta în importanța profundă pe care cultura ebraică o acorda numelui lui Dumnezeu. A-l pronunța în van era considerat o gravă lipsă de respect, o blasfemie care putea avea consecințe grave.

Prin urmare, alte nume, cum ar fi Adonai („Domnul”), El („Dumnezeu”), Elohim („ființe puternice”) sau Shadai („Atotputernic”) au fost folosite pentru a se referi la divinitate.

Care este numele real al lui Iisus?

În textele Noului Testament, Iisus este numit sub diverse nume care exprimă diferite aspecte ale identității sale.

Iisus

Noul Testament începe cu numele Isus, așa cum este consemnat în Matei 1:1.

Într-un vis, un înger i-a apărut lui Iosif și i-a poruncit: „Ea va naște un fiu și tu să-i pui numele Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele sale. Semnificația acestui nume este profundă: Iisus este echivalentul numelui ebraic Joshua, care înseamnă „Mântuitorul Iahve” sau „mântuirea lui Iahve”.

Emmanuel

În Matei 1:23, este menționat un alt nume: „Fecioara va rămâne însărcinată și va naște un fiu. Îi vor pune numele Emanuel”, ceea ce înseamnă „Dumnezeu cu noi”.

Hristos

Un alt nume folosit în Noul Testament pentru Iisus este Hristos.

Ioan 1:41 spune: „A găsit mai întâi pe fratele său Simon și i-a spus: „Am găsit pe Mesia (care se traduce „Hristos”)”.

„Mesia” este un cuvânt ebraic; Hristos este traducerea sa greacă. Ambele cuvinte înseamnă uns.

Mielul lui Dumnezeu

Când Ioan Botezătorul boteza oamenii din Betania, în Ioan 1:29, „a văzut pe Iisus venind spre el și a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii””, referindu-se la mieii sacrificați în Templul din Ierusalim.

În Vechiul Testament, oamenii ofereau un miel ca jertfă pentru ei înșiși, dar în Noul Testament, Dumnezeu însuși este cel care își sacrifică „Mielul” în numele întregii omeniri.