Organismul îmbătrâneşte mai greu dacă te obişnuieşti să petreci mult timp în aer liber, să faci sport şi să te hrăneşti cu alimente de calitate încă din copilărie. Foarte important este şi să nu fumezi, să-ţi dezvolţi mereu abilităţi noi şi să te odihneşti bine noaptea. Toate acestea te pregătesc pentru o viaţă lungă şi sănătoasă, spune medicul olandez Erik Richter, specialist în medicina antiaging şi unul dintre principalii creatori de antioxidanţi din lume.
1 Luptă cu genele. Medicul îi contrazice pe cei care spun că genele joacă rolul cel mai important în procesul de îmbătrânire. El te sfătuieşte să nu dai vina numai pe genetică, dacă ajungi să îmbătrâneşti înainte de vreme. „Chiar dacă aveţi gene rele, important este să nu le ajutaţi să se exprime“, spune Erik Richter.
2 Hrăneşte-te cu grăsimi bune. Un aliat important în lupta contra îmbătrânirii premature este alimentaţia. Este bine ca aceasta să fie sănătoasă şi echilibrată încă din copilărie. „Cei bine hrăniţi încă din copilărie beneficiază de asta tot restul vieţii“, spune doctorul olandez. El le recomandă părinţilor să dea copiilor grăsimi bune, cum sunt cele din peşte. Studiile au arătat că micuţii hrăniţi cu grăsimi sănătoase au abilităţi motorii mai bune, au un vocabular mai bogat şi, în general, un IQ mai ridicat decât cei care nu consumă astfel de lipide. „Dacă alimentaţia devine de calitate, se cunosc beneficiile încă din prima lună de la schimbare“, mai spune doctorul.
3 Consumă curry şi ciocolată neagră. Condimentele trebuie să facă şi ele parte din alimentaţia împotriva îmbătrânirii. Când găteşti carne de pui, de exemplu, o poţi condimenta cu un antioxidant puternic, cum este curry. Acesta conţine polifenoli, substanţe care protejează creierul.
Dintre dulciuri, medicul recomandă ciocolata neagră. „Feriţi-vă în schimb de cea albă. Chiar face rău“, avertizează acesta.
Doctorul olandez este de părere că oamenii trebuie învăţaţi să savureze mâncarea şi să consume alimente mai puţine, dar mai de calitate. „Nu mâncaţi cartofi prăjiţi şi nici mâncare încălzită la microunde“, a subliniat el.
4 Ia suplimente cu antioxidanţi când eşti stresat. În ţările dezvoltate din Europa, cum sunt Marea Britanie, Olanda, Franţa, se pune tot mai mare preţ pe consumul de antioxidanţi. Oamenii iau suplimente în special în perioadele de stres sau atunci când călătoresc şi le este mai greu să se hrănească natural. Specialiştii spun că nu este obligatoriu să fie luate zilnic astfel de suplimente: „Adaptaţi-le în funcţie de stilul de viaţă pe care îl aveţi în diferite perioade“, recomandă medicul Erik Richter.
5 Fă mişcare zilnic şi stai la soare. Mişcarea în aer liber este vitală pentru sănătate. Chiar dacă ai o slujbă solicitantă, trebui să te străduieşti să stai măcar 15 minute pe zi în lumină naturală, de preferat la soare. „Acesta o să vă ajute să sintetizaţi vitamina D. Chiar dacă recomandarea generală este de cinci micrograme de vitamina D pe zi, nu este rău ca această cantitate să fie de zece ori mai mare“, e de părere doctorul. El te sfătuieşte să faci zilnic mişcare. Creierul nu se dezvoltă doar prin citit, ci şi prin sport.
STRATEGII
Nu dormi lângă aparatura electronică
> Somnul menţine organismul tânăr, aşa că e bine să pui mare preţ pe odihnă. Dormi într-o cameră complet întunecată şi cât mai liniştită. Dacă e întuneric, creierul produce mai uşor melatonină, adică hormonul somnului;
> Acolo unde dormi, este bine să nu existe aparatură electronică;
> Încearcă să fii cât mai natural, nu pune cosmetice pe piele în exces şi nu-ţi vopsi părul;
> Chimicalele pe care le conţin fardurile şi vopselele schimbă balanţa hormonală şi îmbătrânesc prematur organismul.
Când a fost diagnosticat, Joshua Sanchez suferea de cancer intestinal în stadiul patru. "La început,…
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…