Cinci factori ascunși care îmbolnăvesc inima

Nivelul scăzut al hormonilor sexuali, relaţiile neprotejate şi bacteriile din gură pot îmbolnăvi inima
România ocupă primul loc în Europa şi locul trei în lume la mortalitatea din cauze cardiovasculare. Majoritatea evenimentelor cardiace ar putea fi prevenite prin controlul factorilor de risc, dintre care cei mai cunoscuţi sunt fumatul, sedentarismul şi consumul excesiv de grăsimi. Puţini ştiu însă că afecţiunile cardiovasculare pot fi provocate şi de dereglări hormonale, placă dentară şi boli cu transmitere sexuală.

Prea mult testosteron strică funcţiile inimii

1. DEREGLĂRILE HORMONILOR SEXUALI. Un nivel scăzut de estrogen (hormoni feminini), în special la femeile care intră la menopauză precoce, creşte riscul de boli de inimă şi accidente vasculare. Anumite studii au demonstrat că şi un nivel scăzut sau prea ridicat al testosteronului creşte colesterolul „rău”, îmbolnăvind inima. Acest efect a fost confirmat şi de un studiu pe cinci ani, publicat în „Journal of Clinical Endocrinology”, la care au participat 3.600 de bărbaţi. Până la finalul cercetării, aproape 6% dintre aceştia au murit din cauza bolilor cardiovasculare, majoritatea având un nivel scăzut al hormonului. „Un nivel optim al testosteronului creşte masa musculară şi scade ţesutul adipos, influenţând pozitiv şi colesterolul. Însă dezechilibrele au efect invers”, a declarat Zoe Hyde, unul dintre autori.
2. LIPSA SOMNULUI. Un studiu din 2010, efectuat de cercetătorii de la Şcoala de Medicină West Virgina pe mai mult de 30.000 de persoane, a arătat că cei care dorm mai puţin de şapte ore pe noapte au un risc mai mare de a face boli de inimă. De exemplu, femeile de peste 60 de ani care dorm în jur de cinci ore pe noapte au un risc dublu de a dezvolta boli cardiovasculare faţă de cele care se odihnesc suficient. „Lipsa somnului duce la rigidizarea arterelor, situaţie care favorizează bolile de inimă”, atrage atenţia conf. dr. Florin Mitu, medic cardiolog.
3. DESHIDRATAREA. Prostul obicei de a nu bea suficientă apă se poate dovedi cu adevărat periculos, mai ales pe timpul verii. „Prin deshidratare scade tensiunea arterială şi se îngroaşă sângele, ceea ce creşte riscul de atac de cord. În plus, se pot agrava bolile de inimă deja existente”, adaugă cardiologul.
4. SEXUL NEPROTEJAT. Chlamydia, o infecţie cu transmitere sexuală, care afectează atât bărbaţii, cât şi femeile, poate inflama arterele. „Inflamaţia pe care o provoacă Chlamydia poate duce la agravarea aterosclerozei şi, implicit, la infact miocardic”, precizează specialistul.
5. BOLI GINGIVALE. Există o strânsă legătură între bolile gingiilor şi suferinţele inimii. Bacteriile care formează placa dentară provoacă, de asemenea, inflamaţii în organism, factor de risc major pentru ateroscleroză. Tratarea corectă a bolilor gingivale (paradontoză) îmbunătăţeşte şi funcţia vaselor de sânge.

Atenţie la carnea roşie!

Printre cele mai cunoscute cauze ale bolilor de inimă se numără fumatul, alimentaţia bogată în grăsimi, carne roşie şi sare, consumul de alcool şi sedentarismul. „Din cauza fumatului se pot forma cheaguri de sânge care blochează fluxul sanguin de la nivelul inimii şi creierului şi care contribuie la formarea plăcii de colesterol de pe pereţii arterelor”, spune cardiologul Florin Mitu, care mai recomandă să reduceţi consumul de alimente de origine animală. „Ar trebui ca doar 10% din dietă să conţină alimente ce provin de la animale. Carnea servită de trei ori pe zi este un pericol”. Medicul recomandă, de asemenea, să faceţi mişcare cel puţin o oră pe zi.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

9 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

10 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

10 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

11 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

11 ore ago

Citeste si: