În afară de aroma specifică, menta are calităţi medicinale deosebite, fiind un remediu natural pentru îmbunătăţirea digestiei, calmarea durerilor de cap, dar şi un bun aliat pentru sănătatea ficatului.
Reduce simptomele sindromului colonului iritabil
Un studiu italian din 2007 a descoperit că simptomele sindromului de colon iritabil (cea mai frecventă dintre tulburările intestinale) s-au redus semnificativ la aproape 75% din pacienţii care au luat capsule cu ulei de mentă zilnic, timp de o lună. Dintre cei care au luat doar un placebo (o substanţă inactivă), doar 38% au spus că li s-au redus simptomele. Un alt studiu din 2011, de data aceasta realizat de australieni, a explicat şi de ce menta este atât de puternică. Se pare că „activează un canal anti-durere din colon, ameliorând durerea din tractul gastrointestinal“, după cum au declarat autorii studiului.
Taie pofta de mâncare
Într-un studiu din 2011, oamenii au fost rugaţi să miroasă, la fiecare două ore, ulei de mentă. La sfârşitul testului, subiecţii au spus că nu mai simţeau foamea atât de puternic, spre deosebire de grupul de test. Mai mult, cei care au mirosit menta au mâncat cu 2.800 de calorii mai puţin în săptămâna studiului.
Te scapă de dureri de cap
Durerile de cap, cele provocate de stres, de anxietate şi de consumul de alcool, pot fi ameliorate de uleiul de mentă. Într-un studiu din 1996, un mic masaj la tâmple şi la frunte cu ulei de mentă, uşurează durerea de cap, la fel de eficient cum o face un antinevralgic.
Desfundă nasul
Deși nu există dovezi care să confirme de ce menta desfundă nasul, pare să aibă un efect la nivel mental. Oamenii spun că nu mai au nasul înfundat, chiar dacă în organism nu se observă schimbări atunci când miros mentă. Deşi doar ne păcăleşte să credem că ne desfundă nasul, uneori, atunci când te simţi la pământ din cauza unei simple răceli, mirosul de mentă poate fi suficient să te facă să te simţi mai bine.
Dizolvă pietrele la bilă
Există dovezi în medicina naturistă că ceaiul de mentă ajută în caz de calculi biliari, înlăturând necesitatea unei intervenţii chirurgicale dacă dimensiunile acestora sunt reduse.
După un studiu efectuat pe un lot de pacienţi s-a stabilit că uleiul de mentă poate fi un analgezic eficient. Se tamponează fruntea şi tâmplele cu acest ulei, în soluţie dilutată.
Menta, având un uşor efect anestezic asupra mucoasei gastrice, reduce senzaţia de greaţă, iar prin ajutarea digestiei, implicit, se reduce şi senzaţia de flatulenţă. Această plantă ajută nu numai la calmarea durerilor, ci şi la vindecarea ulcerului gastric, cu specificarea că nu trebuie să o folosiţi dacă aveţi arsuri gastrice frecvente.
Din învățămintele rămase de la Părintele Cleopa, descoperim cel mai mare demon pe care noi…
Vești noi pentru seniori. Seniorii cu venituri mai mici de 3.000 de lei ar putea…
Ce trebuie să faci în primele 24 de ore de răceală sau gripă. Pentru că…
7 semne ale deficienței grave de VITAMINA D pe care nu trebuie să le ignori.…
Sunteți gata să explorați tărâmurile enigmatice ale astrologiei și să descoperiți ce semne zodiacale prezintă…
Prințul Harry marchează din nou o diferență radicală între modul în care trăiește și cel…