Categories: Stil de viaţă

Cinci alimente-minune care întârzie îmbătrânirea. L-au ajutat pe un bărbat să ajungă la 114 ani

Bernardo LaPallo s-a născut în Brazilia, în urmă cu aproape 114 ani, şi se poate spune că deţine secretul longevităţii.

Bărbatul a scris o carte în urmă cu 7 ani, în care dezvăluie câteva dintre lucrurile care crede că l-au făcut să depăşească vârsta centenară.

În ciuda etăţii sale, Bernrado are o stare bună de sănătate şi crede că acest lucru se datorează regimului său alimentar pe care îl consideră special.

A evitat să mănânce carne roşie, iar dieta sa s-a bazat în principal pe fructe şi legume organice.

Unde mai pui că regimul alimentar nu l-a costat mai nimic, pentru că bărbatul, care în prezent locuieşte în orăşelul Mesa, din statul american Arizona, îşi cultivă singur ”mâncarea”, în grădină.

Omul mărturiseşte că a ”moştenit” acest regim de viaţă de la tatăl său, care era medic şi care i-a dat numeroase sfaturi despre alimentaâia sănătoasă.

”Mi-a spus să nu consum zilnic carne roşie. ”Mănâncă regulat şi odihneşte-te!”, îmi spunea”, a dezvăluit Bernardo.

”Carnea de miel este bună, însă staţi departe de carnea roşie. Nu mâncaţi hot dog, cartofi prăjiţi sau alte produse de fast-food”, sunt câteva dinstre sfaturile pe care le are LaPallo pentru cei care vor să trăiască sănătos şi să aibă parte de o viaţă lungă.

Brazilianul susţine că nu a fost bolnav o zi din viaţa lui, obişnuieşte să iasă la plimbare în fiecare dimineaţă şi nu se atinge de mâncărurile procesate.

Iată câteva alimente din dieta lui Bernardo LaPallo:

Usturoiul

Usturoiul este folosit în medicină de secole, mai ales datorită proprietăţilor sale antiseptice şi antibacteriene.

Mierea

Cel mai bun îndulcitor natural, mierea este des folosită în leacurile naturiste, dar şi în alimentaţie. Bernardo o recomandă ori de câte ori vreţi să vă îndulciţi ceaiul, cafeaua sau orice preprat pe care îl puneţi pe masă.

Scorţişoara

Acest ingredient aromat conţine o serie de proprietăţi benefice organismului: reduce nivelul colesterolului în sânge şi este folosit în prevenţia afecţiunilor diabetice.

Ciocolata

Nu degeaba mai este supranumit acest produs delicios ”mâncarea zeilor”, care de fapt este şi semnficiaţia denumirii ştiinţifice a arborelui de cacao (Theobroma). Din punctul de vedere al lui Bernardo, ciocolata este ingredientul secret al unei vieţi lungi.

Uleiul de măsline

Efectele benefice al uleiului de măsline sunt binecunoscute, nu doar pentru îngrijirea sănătăţii noastre, dar şi a organismului. ”Foloseşte uleiul de măsline pe piele. Masează-ţi picioarele cu ulei, dar şi braţele şi nu te vei simţi o clipă obosit sau ramolit”, este sfatul lui Bernardo.

Recent Posts

666: Ce semnificație are acest număr de temut, potrivit experților în numerologie

Numărul 666 sau „numărul bestiei” în Noul Testament nu are proprietăți matematice remarcabile, dar dacă…

6 ore ago

Semnele care anunță demența încă din tinerețe, confundate cu alte boli

Semnele care anunță demența încă din tinerețe. Numeroase boli dezvoltate la bătrânețe pot fi "prevestite"…

6 ore ago

Horoscop chinezesc: Întorsătură totală în viața acestor zodii

Horoscop chinezesc pentru finalul lunii noiembrie. Este o perioadă a schimbărilor și o oportunitate pentru…

7 ore ago

Adio gripă și răceală: Cum se prepară leacul băbesc care îmbunătățește sănătatea instant

Ai răcit? Poate simți deja durere în gât, dureri musculare sau tuse seacă, însă, poți…

7 ore ago

Premiu pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital

Premiu oferit pentru EXCELENȚĂ ÎN MEDICINĂ. Cine este dr. Șerban Dragosloveanu, omagiat la Gala Capital…

8 ore ago

Boala epocii moderne capătă amploare. Îngreunează calea către un diagnostic precis

Boala epocii moderne capătă amploare. Este adevărat că adesea uităm că sănătatea noastră este cea…

8 ore ago

Citeste si: