Durerile de cap, care afectează jumătate din populaţia adultă a planetei, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătaţii, au efecte dezastruoase asupra vieţii de zi cu zi: lipsa concentrării la locul de muncă, izolarea de prieteni sau deteriorarea relaţiilor sexuale. În 15% din cazuri, durerile chinuitoare nu dispar decât după vârsta a treia.
Înainte să apelați la medicamente, încercați să ameliorați durerile de cap cu ajutorul următoarelor alimente:
1.Spanacul
Frunzele de spanac sunt bogate în riboflavină, un tip de vitamina B, aceasta acţionând pentru prevenirea migrenelor. Pe lângă spanac, sunt recomandate şi alte tipuri de zarzavat.
2.Peştele gras
Proprietăţile anti-inflamatoare ale acizilor graşi omega-3 sunt cele care pot ajuta la reducerea durerilor de cap, iar beneficiile sunt şi mai mari când acţionează acizii graşi omega-6 – regăsiţi în diferite uleiuri alimentare, potrivit unui studiu publicat în 2013.
3.Pepenele roşu
Durerile de cap pot să apară şi în momentul în care corpul nostru este deshidratat. Studiile arată că 20% din lichidul consumat zilnic este extras din alimentele consumate, tocmai de aceea recurgerea la alimente precum pepenele roşu, este indicată, mai ales că acesta este bogat în magneziu şi potasiu.
4.Cartofii
Cartofii sunt indicaţi fiind bogaţi în potasiu. Cu excepţia bananelor al căror conţinut de potasiu este foarte ridicat, cartofii pot o doză suficientă a acestei substanţe minerale.
5.Migdalele
Un studiu din 2012, publicat în Journal of Neural Transmission, a arătat că migdalele au un conţinut bogat în magneziu care ajută în procesul de prevenire a migrenelor, cu toate că nu există garanţii că acest tip aliment poate acţiona cu succes de fiecare dată.