Din cuprinsul articolului
Așa cum există alimente care ne apără de cancer, există alte alimente care consumate frecvent favorizează apariția sa. Conform Institutului American pentru studiul cancerului (American Institute of Cancer Research), există anumite alimente pe care trebuie să le evităm, sau să le consumăm cât mai puțin posibil, dacă dorim să reducem riscul de a suferi de diverse forme de cancer.
Alimentele modificate genetic sunt unul din pericolele din ultimii ani, nu doar pentru sănătatea noastră, ci și pentru întreaga planetă. Modalitatea prin care se produc acestea deteriorează pământul și dăunează foarte grav și în ritm rapid ecosistemelor, iar un mod înțelept de a evita toate acestea este să evităm să consumăm aceste alimente modificate genetic.
Atât pentru sănătatea mediului înconjurător dar mai ales pentru propria noastră sănătate, American Institute of Cancer Research a avertizat asupra pericolului evident al dezvoltării tumorilor cancerigene cauzat de culturile de porumb, soia sau rapiță modificate genetic.
Pe lângă faptul că este lipsită de un aport nutrițional semnificativ, mâncarea de tip fast-food conține și un pericol suplimentar: uleiul hidrogenat sau parțial hidrogenat. Atenție când eticheta unui produs menționează denumirea de “ulei vegetal”. Acesta se fabrică pentru stabilizarea grăsimilor și creșterea perioadei de valabilitate a produsului, iar grăsimile sunt adăugate din abundență pentru obținerea unui gust cu un cost cât mai redus. Acestea se găsesc atât în produsele dulci cât și în cele sărate, sunt favoritele patiseriei industriale, însă se pot găsi în aproape orice produs industrializat.
Aceste uleiuri dăunează în principal sănătății; de fapt, multe studii care au clasificat grăsimea animală și colesterolul ca fiind nocive, au folosit aceste grăsimi comerciale.
Datorită modalității în care se procesează industrial, mezelurile conțin nitrați care se știe că sunt relaționați cu apariția cancerului. Există carne procesată și fără acești nitrați, însă este din punct de vedere vizual puțin atractivă (nu are caracteristica nuanței roz și nici aroma afumată) și se strică mai repede.
O altă alternativă sunt mezelurile la prepararea cărora s-au folosit nitrați care au fost extrași din surse naturale, precum țelina sau sarea de mare. Institutele Naționale de Sănătate de EEUU avertizează că țările cu un consum mare de mezeluri și carne procesată au un indice mai mare de cancer de esofag și de pancreas, pe lângă incidența crescută de boli cardiovasculare și diabet.
Chiar dacă popcornul este un aliment relativ sigur și sănătos, potențiatorul de aromă de unt, diacetilul, este foarte periculos când se expune la căldură. De fapt, în fabricile în care se produce există un indice crescut de cancer pulmonar, iar când preparăm popcornul la cuptorul cu microunde, acesta se transformă într-o adevărată bombă toxică.
Diacetilul se folosește de asemenea în anumite dulciuri și snacksuri din comerț. Este periculos inclusiv când nu interacționează cu căldura, deoarece în corp devine o neurotoxină care poate determina inclusiv apariția bolii Alzheimer.
Chiar dacă zahărul este unul din motivele pentru care nu trebuie să consumăm băuturile răcoritoare sau energizante din comerț, aceste băuturi, inclusiv când nu conțin zahăr, conțin alte substanțe periculoase și dăunătoare corpului și care au fost relaționate în numeroase studii medicale cu riscul de a suferi de cancer. Îndulcitorii artificiali au constituit obiectul unei puternice polemici asupra daunelor pe care le cauzează organismului, iar intensitatea acestei dezbateri ar trebui să fie suficientă pentru a ne pune noi înșine întrebări. Stevia este unicul îndulcitor natural care nu este dăunător sănătății, însă este cel mai indicat să se consume sub formă de frunze și nu concentrat sau amestecată cu alți îndulcitori, așa cum se găsește în marea majoritate a produselor.
În plus, băuturile răcoritoare sau energizante din comerț aduc acid în organism, împiedică procesul corect de absorbție al mineralelor, înlocuiesc alimente nutritive și cauzează decalcifiere, creând din păcate un fundal pentru apariția diverselor forme de cancer.
Ajunsă la cea de-a doua ediție, Gala Capital Performers în Sănătate reprezintă un eveniment la…
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…