Sari la conținut

Cinci alimente care-i ţin pe bărbaţi în priză

Femeile şi bărbaţii îşi consumă energia în mod diferit, şi de aceea alimentaţia fiecăruia trebuie să corespundă stilului de viaţă adoptat.

„Necesarul caloric al unui bărbat este mai mare decât al unei femei. El trebuie ajustat în funcţie de vârstă, greutate, înălţime şi este, de regulă, mai mare cu 10%”, explică Eduard Adamescu, medic nutriţionist la Cabinetul de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice „Calea Moşilor” din Bucureşti.
La fel cum femeile au nevoie de anumite substanţe nutritive pe perioada sarcinii sau pentru a preveni cancerul mamar, şi bărbaţii au la dispoziţie alimente care-i ajută să fie energici, să prevină bolile cardiovasculare, pe cele ale ochilor sau alte probleme de sănătate care apar odată cu înaintarea în vârstă.
Stridiile, bune pentru potenţă

De-a lungul mileniilor, stridiile au fost asociate cu amorul. Istoria consemnează că împăraţii romani plăteau în aur pentru valoarea lor şi că Zeiţa iubirii, Afrodita, a răsărit din mare pe cochilia de stridie, dându-i naştere lui Eros, dar şi cuvântului „afrodisiac”.

Se spune că faimosul cuceritor Casanova consuma cantităţi impresionante la micul dejun. Regula spune că niciodată un domn nu va pune lângă stridii bere, coniac sau vin roşu. Şampania şi vinul alb, demisec sunt partenerii ideali.

Dincolo de legende, specialiştii zilelor noastre recomandă consumul de stridii datorită conţinutul de zinc, un mineral esenţial pentru buna funcţionare a sistemului reproducător masculin, care ajută la creşterea numărului de spermatozoizi.

„Stridiile conţin şi alte minerale şi oligoelemente necesare organismului: iod (0,06 mg), seleniu (0,06 mg, mangan (1 mg), fier (5,8 mg), calciu, magneziu, potasiu, fluor, cupru, care feresc organismul unui bărbat de diferite boli”, explică nutriţionistul Maria Florea.

2. Bananele dau energie

Pentru bărbaţii aflaţi mereu în mişcare, care au nevoie de energie, se recomandă consumul de banane, pentru că au o valoare nutritivă ridicată.

„Bananele conţin o cantitate mare de zahăr asimilabil, ceea ce face ca ele să fie o sursă bună de energie. Bogate în vitamine (A, C, E, B1, B2) şi în săruri minerale (fier, potasiu, magneziu, zinc, calciu, fosfor), bananele ajută la reechilibrarea sistemului nervos, fiind recomandate în stările de stres sau de suprasolicitare nervoasă”, detaliază medicul Maria Florea.

3. Peştele gras reduce riscul de boli cardiovasculare

Afecţiunile cardiovasculare sunt mai frecvente la bărbaţii sub vârsta de 50 de ani decât la femei. Tocmai de aceea, nutriţioniştii recomandă consumul de peşte gras, care este o sursă bogată de grăsimi polinesaturate, numite acizi graşi Omega 3. Atunci cand substituie acizii graşi saturaţi, cum ar fi cei din carne, pot duce la scăderea colesterolului.

În această categorie de peşti intră macroul, somonul, heringul, sardinele, păstrăvul şi tonul proaspăt.

4. Broccoli previne apariţia bolilor la ochi

Broccoli este bogat în luteină, substanţă care ajută la prevenirea apariţiei afecţiunilor retinei.

„Două porţii de legume verzi pe săptămână sunt absolut necesare pentru a nu avea astfel de probleme. Astfel este menţinută în condiţii optime sănătatea ochilor”, explică Maria Florea.

Recent s-a demonstrat că această legumă ajută la prevenirea cancerului de colon, datorită fibrelor şi antioxidanţilor pe care îi conţine. Un studiu realizat de curând în SUA a arătat că broccoli poate proteja şi împotriva cancerului vezicii urinare, unul dintre cele mai frecvente tipuri de cancer în rândul bărbaţilor.

Broccoli oferă multe vitamine şi minerale (calciu, beta-caroten, fier, mag neziu, fosfor, sulf, vitamina A, vitamina C, vitamina E).

5. Căderea părului, rezolvată cu cereale integrale

Coşmarul oricărui bărbat tânăr este că, într-o zi, va rămâne chel. Milioane de dolari sunt cheltuiţi pe tot felul de produse-minune care promit regenerarea şi oprirea acestui proces.

Specialiştii spun însă că pierderea firelor de păr poate fi prevenită printr-o alimentaţie bogată în fier, recomandând în acest sens cerealele, care mai conţin fibre solubile şi insolubile, proteine, calciu, zinc, vitamine (grupul de vitamine B şi vitamina E) şi antioxidanţi.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel