Din cuprinsul articolului
Cicerale este una dintre puținele zone care nu au fost afectate de pandemia provocată de coronavirus, la nivel mondial. În timp ce anumite state se confruntă cu situații epidemiologice alarmante, alte comunități, precum Cicerale, trăiesc o viață cât se poate de obișnuită. Care este secretul?
Cicerale nu are pacienți infectați cu Covid-19, iar locuitorii se bucură de libertatea pe care situația epidemiologică favorabilă o oferă. Se pare că secretul contră în respectarea regulilor și impunerea imediată a măsurilor în caz de urgență.
Există cineva care a dat nas în nas cu COVID-19 la Cireale? Cu oricine ai vorbi, plimbându-te pe străzile acestui mic centru din Cilento care are puțin peste 1.600 de locuitori, situat între Paestum și Agropoli și cunoscut pentru producția de năut, răspunsul este mereu același: un zâmbet ironic, aproape sfidător sub mască și inevitabilul refren: „Aici, la noi, nu a existat”, scrie Il Corriere della Serra, potrivit Rador.
O adevărată performanță cu care se mândrește și primarul, Gerardo Antelmo, un fost jurnalist angajat în administrația civică, în special de când a aflat că este protagonistul, împreună cu comunitatea sa, studiului pilot lansat de Pascale, un institut pentru tratamentul cancerului din Napoli, pentru a înțelege unde găsește virusul un teren mai fertil.
Studiul, lansat în colaborare cu Fundația Melanoma Onlus, Spitalul Colli, Universitatea Vanvitelli, Centrul de cercetare avansată în biotehnologie Ceinge și mai presus de toate, cu 60 de municipalități din Campania, și coordonat de Paolo Ascierto, director al Departamentului Melanom, Imunologie, Oncologie Experimentală și terapii inovatoare, va începe în această săptămână și va folosi subiecți care au avut Covid și 150 de participanți sănătoși disponibili pentru experimentare.
Pe scurt, studiul, care se desfășoară în laboratoarele Crom din Mercogliano și este condus de Alfredo Budillon, prevede evaluarea profilului metabolic, citokinomic și lipidic în baza unei probe de sânge a pacienților care au fost afectați de coronavirus. În plus, pentru a evidenția eventuala susceptibilitate genetică care stă la baza răspunsului hiper-inflamator indus de virus, va fi efectuată secvențierea genelor corelate cu activarea imună, pe receptorul ACE2, pe genele implicate în producerea de anticorpi și factori genetici de risc pro-trombotici.
În paralel, studiul prevede participarea a aproximativ 150 de participanți sănătoși proveniți din diferite municipalități din Campania și care au acceptat să colaboreze: Battipaglia, Castellabate, Puglianello, Sarno, Bellizzi, Aquara, Torrecuso, San Cipriano Picentino și în primul rând, Cicerale covid free.
Primarul Antelmo recunoaște meritele concetățenilor săi din Cicerale: „Au fost cuminți și au respectat mereu toate regulile. Aici, în timpul lockdown-ului, nu ieșea nimeni din casă”. Pentru ca apoi, să admită în șoaptă: „Să recunoaștem, am avut și o doză bună de noroc”.
Cu excepția unei perioade scurte, care a riscat să dea peste cap totul. „Trecusem atât de bine de primul val – spune primarul – încât unii colegi primari, în glumă, îmi spuneau: dar cum este posibil să nu ai nici măcar un caz? Spune-ne adevărul, le ascunzi”. La mijlocul lunii aprilie, însă, virusul și-a făcut apariția timid: șase pozitivi și la Cicerale, care riscă să se alinieze astfel cu restul regiunii Cilento.
Primarul este supărat, bate cu pumnul în masă și decide măsuri dure. Timp de zece zile închide piețele și parcurile publice și prevede o amendă de o mie de euro pentru cei ce nu respectă regulile. „Din fericire, acestea au fost cazuri izolate, nu s-a creat un focar. Infecția a fost generată de oameni care aduseseră virusul din afară”.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…