Din cuprinsul articolului
Medicii au reușit să reatașeze capul unui copil. Decapitarea internă este de obicei fatală, dar specialiștii în traumatologie de la un spital din Ierusalim l-au adus pe băiat pe drumul către recuperarea completă.
Capul unui băiat arab palestinian de 12 ani a fost tăiat intern de la gât după ce a fost lovit de o mașină în timp ce mergea cu bicicleta luna trecută.
Un accident de acest tip este aproape întotdeauna fatal. Cu toate acestea, Suleiman Hassan a fost externat de la Centrul Medical Hadassah Ein Kerem din Ierusalim săptămâna aceasta, viața i-a fost salvată de o intervenție chirurgicală complicată de urgență urmată de terapie intensivă, potrivit publicației israel21c.
Capul era desprins de gât aproape în totalitate
Chirurgii ortopedici Dr. Ohad Einav și Dr. Ziv Asa au explicat că cea mai gravă dintre rănile lui Suleiman în urma accidentului a fost o fractură în conexiunea internă dintre cap și gât, împreună cu ruperea tuturor ligamentelor de susținere.
„Din cauza rănii grave, capul s-a desprins aproape complet de la baza gâtului”, a spus Einav.
Copilul a fost transportat cu avionul la centrul medical din Valea Iordanului. Medicii au estimat că șansele lui de supraviețuire erau de 50%.
Într-o procedură chirurgicală care a durat câteva ore, Einav și Asa au reparat zona folosind „plăci și fixații noi”, a spus Einav. „Abilitatea noastră de a salva copilul s-a datorat cunoștințelor noastre și celei mai inovatoare tehnologii din sala de operație.”
Suleiman a plecat acasă purtând o atela cervicală pentru a-l ajuta să se recuperareze complet. Einav a remarcat că băiatul nu suferă de deficiențe neurologice sau disfuncții senzoriale sau motorii.
„Să fiți binecuvântați!”, a spus tatăl lui Suleiman personalului medical când au părăsit spitalul. „Vă voi mulțumi toată viața pentru că l-ați salvat pe unicul meu fiu drag. Datorită vouă și-a recăpătat viața chiar și atunci când șansele erau mici și pericolul era evident. Ceea ce l-a salvat au fost profesionalismul, tehnologia și luarea rapidă a deciziilor de către echipa de traumatologie și ortopedie. Tot ce pot spune este un mare mulțumesc.”