Din cuprinsul articolului
Prof. Univ. Dr. Robert Schmidhammer, specializat în chirurgia nervilor periferici, operează cu explicațiile științifice așa cum o face cu nervii triunchiului sau ai membrelor: curat și eficient. Totuși, pentru o mai ușoară înțelegere, Doctorul zilei vă prezintă, punctual, principalele repere ale chirurgiei periferice
Florian Saiu
Ce este chirurgia nervilor periferici și cui se adresează ea?
Prof. Univ. Dr. Robert Schmidhammer: „Chirurgia nervilor periferici se adresează tuturor pacienților care suferă de leziuni ale nervilor periferici, de secționări sau de compresii ale acestora, sau care suferă de tumori ale nervilor periferici. Sistemul nervos periferic cuprinde toate componentele sistemului nervos care se află în afara creierului și a maduvei spinării (cele două formând sistemul nervos central: SNC): nervii cranieni, ai trunchiului și ai membrelor”.
Competențe de tratament:
Leziunile sistemului de nervi periferici:
- plexus brachialis
- nervii extremităților superioare
- plexus lumbo-sacralis
- nervii extremităților inferioare
Tratamentul complicațiilor leziunilor nervilor:
- neuroliza
- refacerea continuității nervilor prin transplant de nervi
- transfer de nervi
- refacerea funcției prin transfer de mușchi
- refacerea echilibrului muscular
- artroliza
- tenoliza
- întărirea încheieturii pentru îmbunățirea funcționării generale
- reconstrucție prin transplant de piele și transfer de țesut
Sindromul durerii, provocat de:
- iritarea unui nerv
- spontan sau după o operație/rănire
Chirurgie reconstructivă a pielii și a materiei sinoviale;
- Tumori ale nervilor;
- Sindromuri de compresie;
- Paralizie spasmică;
- Tratamentul sindromului Volkmann.
Care este limita de timp pentru intervenția chirurgicală?
„Intervenția chirurgicală reconstructivă ar trebui efectuată în primele 12 luni de la apariția traumei. În caz contrar, se pot instala parezele și paraliziile cu caracter definitiv. Însă, cele mai bune rezultate se obțin dacă tratamentul chirurgical este efectuat la 3-6 luni de la incident, dacă nu există nicio secționare de nervi”, consideră Dr. Robert Schmidhammer.
Cum se face efectiv această reparare nervoasă?
„Intervenția chirurgicală este efectuată la un microscop operator cu o capacitate de mărire de până la 30 de ori, folosind instrumente speciale și materiale de sutură”, explică Dr. Robert Schmidhammer.
Cât de mult se poate reconstrui din capacitatea nervilor de a transmite impulsuri?
„Reconstrucția poate implica repararea întregului nerv sau transplantul de nerv, în cazul în care există un defect la nivelul unui segment al său. Alte posibilități sunt transferurile de fibre nervoase, utilizând un nerv vital în zona respectivă pentru funcția pierdută. În cele mai bune cazuri se poate obține o recăpătare integrală a funcționalității”, detaliază Dr. Robert Schmidhammer.
„În ultimii ani, s-a observat că cele mai bune rezultate se obțin atunci când atât creierul, sistemul nervos central și nervii periferici, cât și musculatura sunt văzute ca un tot unitar. Dacă în trecut, în cazul unui braț paralizat în urma unui accident, se considera un succes realizarea unei mișcări de flexiune a cotului, astăzi se depun eforturi pentru ca pacientul să realizeze mișcări complexe, cu țintă concretă. Acest deziderat este posibil doar atunci când musculatura paralizată, dar mai ales creierul, sunt incluse în eforturile terapeutice”, menționează Dr. Robert Schmidhammer.
Care sunt cele mai frecvente cauze ale traumatismelor nervoase?
Cele mai frecvente cauze ale traumatismelor nervoase sunt leziunile survenite în urma fracturilor deschise sau în urma rănirii cu cuțite sau ferăstraie rotative. Leziunile nervilor pot fi cauzate, de asemenea, de compresia nervilor, un exemplu fiind sindromul de tunel carpian”, punctează specialistul.
Cât durează recuperarea după o astfel de intervenție?
„Recuperarea depinde de mai multi factori, vârsta fiind unul dintre cei mai importanți: cu cât pacientul este mai tânăr, cu atât recuperarea va fi mai rapidă. Alți factori sunt tipul leziunii, perioada trecută de la apariția traumatismului, precum și locașia sa – leziunile în zona apropiată măduvei spină- rii prezintă rezultate mai puțin bune în recuperare”, apreciază Dr. Robert Schmidhammer.
Este o intervenție de mare precizie. Ce costuri implică?
Dr. Robert Schmidhammer: „Da, este nevoie de o precizie ridicată și de o strategie exactă pentru întregul tratament, deoarece se tratează atât nervul, cât și organelle-țintă ale sale, cum ar fi muschii. Intervenția chirurgicală de reconstrucție – comparativ cu alte intervenții chirurgicale, cum ar fi implantul unei proteze de șold – are costuri reduse, dar microscopul operator și instrumentele chirurgicale sunt foarte scumpe și, desigur, durata operației este întotdeauna lungă, astfel că intervențiile cu durata unei zile întregi sunt frecvente. Microchirurgii au nevoie de o pregătire specială și este nevoie de mulți ani pentru a obține această experiență necesară rezolvării cazurilor complexe. În multe cazuri, leziunile nervoase reprezintă doar o parte a întregii probleme”.